Despărţirea

Ar fi trebuit să-mi petrec la gară amintirile pierdute,
să le fac semne de adio cu batista de pe peron,
ele să mă privească indiferente prin geamul prăfuit al vagonului câteva minute,
îndepărtându-se, eon după eon.

Ar fi trebuit să rămân încă un ceas, sau mai multe,
uitată, lângă calea ferată pustie,
aşteptetând pe altcineva să mă asculte
de vreme ce amintirile m-au părăsit, eu fiind încă vie.

Ştiţi, n-am fost în gară să mă despart de ele...Am vrut să le păstrez pe toate,
colecţie imensă de timbre colorate.
Le-am inventat sertare, dosare,
plicuri şi clasoare.

Le răsfoiesc uneori şi stârnesc parfumuri vechi,
miros de lumânare arsă până la sfeşnic.
Nu le găsesc pe toate faţă în faţă, perechi,
unele s-au răzvrătit şi au plecat înaintea trenului care întârzie veşnic.
Au lăsat urme de paşi lipsă pe fier
şi câteva batiste mai puţin în şifonier.
(2013)

Despărţiri pe totdeauna sau pe câteva minute,
despărţiri cu zgomot mare, despărţiri cu lacrimi mute,
despărţiri cu-nsemnătate, despărţiri neobservate,
despărţiri de numai formă, despărţiri adevărate,
despărţiri de oameni dragi resimţite cu durere,
despărţiri ca uşurare după ce-ai gustat din fiere,
despărţiri de lucruri mici, în suflet cu umbră mare,
despărţiri de alte lucruri, presărate pe cărare...
Despre toate povestesc înţelept şi cu mult har
şi apoi la psi pe blog se înscriu cu al lor dar.