luni, 19 martie 2012

Semnele unui anotimp uitat

Credea că ce i se-auzea în piept
Erau doar pietre reci de moară
Muşcând din timpul ce-i stătea 'nainte drept,
Fără ocoluri pe cărări care să doară.

Credea că îi murise orice urmă de simţire,
Că dragostea se conjuga doar la trecut,
Că i se desfrunzise inima când ploi legate-n fire
I-au smuls în lacrimi ultimul sărut.

Credea că îşi arsese toate vorbele frumoase
Că sufletul a tot strigat şi-a amuţit târziu,
Cuprins cu sete în cenuşă pân'la oase,
Şi nici acolo nu-i mai rămăsese ceva viu.

Dar nu ştiu cum un zâmbet a tăiat în piatră
Şi-n piept i-a tresărit un foşnet de aripă,
Apoi s-au revărsat incendii departe de-a lor vatră,
Dar nu i-au ars păduri de dor ivite-n clipă.

Şi-a amintit să-ngăduie sărutului să doară
Şi lacrimii să limpezească cerul,
Să-şi încrusteze-n el cuvinte care zboară
Sperând că vraja lor înfrânge efemerul.
(2012)

Provocarea de la psi.

8 comentarii :

  1. Vrăjile înfrâng întotdeauna efemerul! :)) Vrăjile şi versurile... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne mai trebuie un specialist în vrăji, de versuri am să încerc să mă ocup eu în continuare.

      Ștergere
  2. Mmm ce imi placu....
    Carmen, vezi ca in tabelul lui Psi eu am dat la tine de o pagina goala cand am clicuit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru apreciere şi pentru atenţionare:)

      Ștergere
  3. să te ocupi, carmen, să te ocupi... că te pricepi tare bine la versuri! penultima strofă îmi place teribil de mult!

    RăspundețiȘtergere