Inima cuvântului meu

Îţi las moştenire inima cuvântului meu,
Ţi-o las ca pe pâine, nu ca pe vreun zeu,
Să nu i te închini, să nu i te supui,
Dar să îţi fie hrană la sufletul hai-hui.

Să frângi din ea bucăţi şi când ţi-o fi alean
Să muşti din ea cu poftă. N-o irosi în van...
În miezul ei cel dulce şi plin de înţeles
S-au măcinat seminţe de gând atent ales,

S-au înmuiat în soare, în vis şi în himere,
S-au copt printre emoţii care ardeau să spere
Că te-or atinge, poate, şi-or arde mai departe
În inima ta caldă şi n-or cunoaşte moarte.

Ştiu c-ai să vrei să afli care s-au întâmplat
Din vorbele acelea, cândva, cu-adevărat,
Că ai să vrei să smulgi din paginile scrise
Inima mea şi-apoi ai s-o diseci de vise,

Dar nu-i nevoie pentru că din tot ce-am dăruit
Tu înţelegi şi simţi ce singur ai trăit
Şi ai să-ţi faci oglindă din partea de cuvânt
La fel scrisă pe foaie, la fel la tine-n gând.
(2012)