Timpul

Timpul se scurge, timpul măsoară
tot ce începe, tot ce coboară
şi, dacă rele-s cele sfârşite,
timpul se duce pe nesimţite.

Dar după ani în care am scris
semne pe inimi pierdute-n abis,
când cu măsura lui ce nu iartă
umbre aşterne peste fiece soartă,

când întâmplarea fură mereu
şi oameni alungă din drumul meu,
oameni de care, un timp, am crezut
că-mi fac, pentru suflet, din palme un scut,

când spulberă vise, iluzii doboară,
când inimi desparte şi doruri omoară,
timpul le trece pe toate-n uitare
şi câteodată uit şi ce doare.

Atât de uşor să-l găsesc vinovat
când toate acestea s-au terminat,
dar ştiu şi nu-i umbră deloc pe-acest gând
că vina adesea se-ascunde-n cuvânt.

O vorbă răneşte atunci când o spui
şi alta atunci când o vrei şi ea nu-i,
când uiţi din greşeală ce-ai spus că ţi-e drag,
când fără regrete păşeşti peste prag.

O lege a firii sau doar întâmplare?
Ca toate din lume, şi dragostea moare...
Timpul măsoară, timpul alină
şi-i sigur că timpul nu poartă vreo vină.
(2010)