Parcă aş merge printre mărăcini şi stânci,
Cum mă lovesc şi mă zgârii de oameni.
Prea mulţi lasă în urmă semne adânci.
Sunt sătulă de cei care trec mai departe!
Prea rar cineva îmi şopteşte prea rece
Că va veni vremea cireşelor coapte,
Dar eu ştiu că ea va veni şi va trece...
(1989)
Despre pofta-mi de cireşe de la douăzeci de ani mi-am adus aminte astăzi, când cireşele-s coapte...
Irealia mi-a stârnit amintirile.
Ciclicitatea ne ține pe metereze. Bucuria reîntâlnirii cu vremea cireșelor coapte.
RăspundețiȘtergereM-am oprit la al doilea vers și l-am tot recitit. Incredibilă imagine.
Mulțumesc, Carmen.
Eu mulţumesc pentru apreciere şi pentru prilej de aducere amine! :)
ȘtergereCâte imagini mi-a sugerat poezia ta! E un cadou frumos, acum în prag de sărbători! Mulţumesc! :)
RăspundețiȘtergereMereu ne vom aminti frumosul din acest efemer pe care îl trăim!
Sărbători cu bine, suflet frumos! :)
Lucrurile vechi gătite de sărbătoare... Eu mulţumesc, suflet bun! :)
Ștergere...da, de cate ori mă pot zgârâia de oameni! Bine spus! Iar vremea cireselor e efemera, clar dar cat astepti să revină! Perfectă scrierea ta!
RăspundețiȘtergereMulţumesc mult, Adriana! :)
Ștergere