Tot oameni

Suntem tot oameni și noi cei
care ne-am trezit atei.
Am auzit acest cuvânt scuipat cu dispreț și cu ură,
ca o înjurătură.
De ce atâta venin și atâta înverșunare?
În lume încă se moare
în numele zeilor,
(nu al ateilor...),
încă se ucide
anacronic,
în contradicție cu inima, cu gândul
și cu cuvântul
înșirate pe stindarde perfide,
înfipte în conștiință asimetric:
de o parte lumina,
de cealaltă rădăcina
intoleranței care cere sânge.
Nu se frânge,
nu plânge
flașneta
vorbelor frumoase,
dar se strânge
cheta
de oase,
de vină
fără pricină.
E un sistem bine împământenit
în care au biruit
cei mulți întotdeauna.
Se întinde ca o ciupercă furtuna
când sub pălărie nu încape
înțelegere pentru aproape,
acceptare când înțelegere nu-i.
Nu datorăm nimănui
gândul și cuvântul care ne înseamnă.
Ni-l datorăm sinelui, nu cui condamnă
privirea către altă zare,
drumul pe altă cărare.
Lumea e un ghem răsucit din milioane de fire,
care se întâlnesc cu uimire,
se înnoadă, se rup, se împletesc,
se deapănă și reușesc
sau nu.
Pe ecran apărem sporadic - eu și tu -
și putem să ne prindem de mână,
putem să facem să rămână
surâsuri pe buze și senin în privire,
să nu ne mai ajungă vreo știre
din aceea hidoasă,
să ridicăm împreună o casă.
Ne e acasă aici printre semeni
care nu ni-s cu toții asemeni,
fiecare cu un portofoliu de idei personale.
Fiecare își croiește cale
și își ridică ființa,
morala și conștiința
după cum îi e vrerea
și puterea.
(2018)

De la mirosul de tei
la atei
i-a zburat lui Eddie gândul,
iar mie cuvântul
mi s-a făcut manifest pentru acceptare.
Pentru că doare
orice discriminare...