și tot începutul sfârșește ceva,
răsărit și apus contopite-ntr-un punct
când privim fiecare de altundeva.
Navigăm către țel orbiți de lumină,
despicând cu catargul în albastru de cer;
dedesubt e-un abis de tăcere senină
și catargul ni-i cârmă ori e punct de reper.
Și în noi se trezesc deopotrivă abisuri
ce dezvăluie, poate, neștiute comori
și sunt creste înalte, trambuline de visuri
când ni-i capul pe umeri și aproape în nori.
Ne atrage adâncul și misterul ne cheamă...
E în noi, în afară, în trecut, în întins.
Ne e sete de zare, de lumină. Nu-i vamă
să ne taie cărarea către visul promis.
Între bine si rău, între viață si moarte,
între ieri, azi și mâine, între nor și senin,
când toate se-adună și nimic nu desparte
facem pace în suflet și drumul e lin.
(2018)
O imagine vie, o fereastră prin noi
dezvelește cărări fără margini de zare,
ne provoacă să-i dăm glas și verb cu mirare
și să-i ducem lui Eddie ce-am aflat înapoi.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu