Ochi în ochi

Să caute ochii în ochi...
Şi să se caute...
Acolo-s multe la vedere
şi-s multe mistere.
Ochii căutători s-or vedea ca-n oglindă
şi-or clipi să se prindă
de clipa recunoaşterii.
Când s-or deschide iar,
necunoscut bizar
le poate întoarce oglinda
cu susul în jos
sau chiar cu imagine ireală,
cum am învăţat la şcoală.
E drept că acolo ne-au arătat ochii şi lumea
prinse într-un şablon.
Noi purtam ecuson
şi număr pe umăr.
Pe urmă am descoperit
ce ni s-a ascuns printre rânduri,
printre gene şi printre
bătăile inimii în gânduri
şi-n cuvinte.
(2015)

În ce să mai caute ochii, după ce a căutat Alma în sus, în jos, într-un zbor viitor.

Clipă după clipă, după clipă...

Stau la pândă cu sufletul la gură.
Pândesc momentul acela în care mi se schimbă viaţa,
faţa, decorul, sentimentele, ceva...
Ceva se schimbă, nu ştiu încă ce anume,
dar e important să nu ratez clipa aceea în care devin.
De-un timp am început să casc şi pleoapele mi-s grele,
mi-e greu să fiu atentă la detalii,
oamenii îmi vorbesc, eu răspund anapoda...
Îmi spun obosită: "Fie ce-o fi!"
şi trag un pui de somn
pe perna unei întâmplări banale.
Mă trezesc buimacă şi privesc peste umăr.
Bag de seamă că de când aştept clipa
mi s-au schimbat faţa, sentimentele, decorul, viaţa...
Clipă după clipă, după clipă...
(2015)

Cuvinte iscate de poemul Citei despre însemnătatea fiecărei clipe.

S-a pierdut o clipă de când...

S-a pierdut o clipă de când
îl privesc cum se duce...
Şi-ar fi venit,
dar nu l-am mai chemat
pentru c-am ales să fie
acolo ce-o fi.
Zborul înalt şi tăcerea
nu fac loc noaptea-n vis
unui seism de virtute
nepătrunsă de simţ
şi nu tăgăduiesc şovăiala.
Apa mi-a amintit să uit
şi nisipul cu rouă şi ploaie,
cu ceţuri şi neguri,
nori şi bigben - că mai sunt.*

Ca să fiu
rabd ca ochii minţii să-şi ascundă
clarul diurn într-un orizont fără soare,
iar visurile să-mi fie stele şi lună
captive în întuneric.
Frigul mă ocoleşte pe la margini de univers
fiindcă pe aici, printre cuvinte,
gândul se umple de emoţie
şi se aprinde spontan.
Cuibul a ars într-un incendiu trecut;
nu-mi pun cenuşă în cap,
ci linişte, preţioasă linişte...
(2015)

* după adicherish

S-a pierdut o clipă

El a privit-o lung să-i dea de înţeles.
Ea s-a pierdut o clipă şi, ca efect advers,
n-a priceput nimic sau a-nţeles pe dos
şi şi-a văzut de drum fără să-l bage-n seamă.
El s-a pierdut o clipă fiindcă-i era teamă
că nu-i destul de bun, de chipeş, de frumos.

Ea l-a privit furiş printre bătăi de gene.
El s-a pierdut o clipă apoi subtil, alene
i-a dăruit surâs strălucitor şi blând.
Ea s-a pierdut o clipă apoi şi-a luat în dinţi
inima temătoare şi, smulsă dintre sfinţi,
surâsul i-a întors din suflet fremătând.

El s-a pierdut o clipă şi s-a apropiat
de draga lui şi-ncet c-un braţ i-a-nconjurat
mijlocul subţirel şi-a tras-o mai aproape.
Ea s-a pierdut o clipă şi a roşit subit
şi şi-a ascuns roşeaţa la pieptul lui iubit,
şi ochii i-a ascuns sub coborâte pleoape.

El s-a pierdut o clipă şi-a mângâiat uşor
chipul ei drag de care i-a fost atât de dor
apoi s-a aplecat şi buzele lui moi
au sărutat ca şoapta tăcerea gurii ei
şi au simţit că-n inimi li se aprind scântei.
Şi s-au pierdut o clipă, aceeaşi, amândoi.
(2015)

Ei nu s-au pierdut deloc când s-au înscris în tabel.

S-a pierdut o clipă (Găsitorului, recompensă...)

S-a pierdut o clipă.
Găsitorului, recompensă:
o pană în aripă
şi, în trecut, o pensă
în care să-şi ascundă
ce-o fi având de-ascuns,
poate încă o rundă
din drumul numai dus...

Ooo, dar ce buluceală,
ce zgomot infernal,
ce căutări intense,
la morgă, în spital,
pe unde mai sucombă
câte o amintire,
iscând praful în trombă
de pe-un dosar subţire,
pe uliţe pustii,
pe dosnice coclauri!
- Haideţi, cât suntem vii
să câştigăm toţi lauri!

- Toţi? Nu, că s-a pierdut
o singură secundă...
- O ciopârţim mărunt,
val desfăcut în undă...
- Se dă o recompensă
doar pentru clipa-ntreagă.
Nu e nicio dispensă.
Şi ştim noi cum se leagă
fărâmele de timp
ca să refacem clipa?
Boabele de nisip
nu îşi unesc risipa...

De-aceea mă gândesc
că totul e o glumă,
că ar fi nefiresc
să scoţi din timp o urmă
şi să o pierzi. Şi-apoi,
aşa o promisiune -
o viaţă înapoi
să iei pe-o clipă - nu e
nici asta plauzibil...

Dar câţi am căutat
un lucru intangibil
ce pare minunat!
Porniţi la drum cu graba
şi ignorând dileme
am risipit degeaba
o porţie de vreme...
(2015)

Dacă şi alţii au pierdut sau au găsit clipa aflaţi de aici.

Evadare în albastru

"Uneori visez să ating cerul cu mâna",
uneori l-aş prinde în pumnul închis,
aş rupe din nor un caier ca lâna,
din senin aş fura un albastru de vis.

L-aş păstra pentru când mi-ar fi dorul mai greu,
l-aş păstra într-un sipet cu lacăt de vânt,
l-ar sufla-ncuietoarea-n sufletul meu,
apoi l-ar scăpa evadat în cuvânt.
(2015)

Uneori ea visează să atingă cerul cu mâna.

O cumpănă

Un nor s-a ivit în zare şi e negru ca misterul.
Vântul îl învolburează, mătură cu el tot cerul.
Norul muşcă din senin şi-l înghite cu nesaţ,
Soarele se-ascunde iute să nu fie prins în laţ
şi un cor din altă lume asurzeşte tot văzduhul
şi, cu glasuri tunătoare, spune că-şi dă lumea duhul,
dacă nu pe veşnicie, atunci pentr-un ceas ori două,
cât din norul cel grozav precum la potop ne plouă.
Focuri se aprind în cer şi-l brăzdează des şi nu e
unul mai mic decât altul, unul nu-i o flăcăruie
Câte unul întrupat într-un paloş de lumină
se scoboară ca pe scări pân-ajunge în grădină
şi-apoi spintecă pământul ori vreun falnic arbore,
un călău ce judecă aducându-şi martore
tunete rostogolite plastic în prăpădul ploii
dintr-un munte în alt munte pe făgaşul lung al văii.
Fulgerele cumpănesc la dreptate o clipită
şi dreptatea împărţită e-arzătoare şi cumplită.
Norul ce-a iscat dezastrul peste ea şiroaie toarnă.
Plânge-n hohote natura dintr-o ne-nţeleasă toană.
O sămânţă strecurată de pohoiul astei ploi
într-o crăpătură strâmtă astupată cu noroi
pare un rebel ce-ncearcă s-o scape de la pieire.
E un bob ce poartă-n el miez firav de nemurire.
(2015)

Alte duzini, poate nu la fel de furtunoase, dar, cu siguranţă, pline de har găsiţi aici.

Poartă

În poartă aştepţi de o viaţă,
tăcută şi tristă paiaţă,
să cadă lacăte-n colb,
sfărmate de timpul cel orb,
să cadă şi stelele-n drum
şi-n urmă să nu fie scrum,
ci numai pulbere fină
de stea strălucind în lumină,
iar luna, făcută din ceară,
topită-ntr-o oarece seară,
să curgă pe lemn - lumânare
jelindu-l... Jelindu-te, oare?
Apoi lemnul porţii, bătrân,
trosnind din rărunchi, cu suspin,
s-a topit ca şi cum n-ar fi fost,
rumeguş, putregai fără rost.
După poartă era numai zarea.
Şi zarea era întrebarea...
(2015)

Gândul mă poartă din poartă în poartă...

Mantia cu visuri vechi

Mi-e uzată de acuma
mantia cu visuri vechi
şi rărită precum spuma
valurilor. În perechi
mi le-am tot lăsat în urmă,
pe sub pietre, pe sub paşi,
dar durerea nu se curmă
când nu vrei să mă mai laşi
să-nădesc cu fir de lună
mantia cea destrămată
şi să o purtăm de bună
tot pe rând: eu - câteodată,
tu - când mie-mi scade cerul
şi mă-mprejmuie tăceri
ca s-o umpli cu misterul
visului uitat în ieri...
(2015)

Am ţesut mantie din visări răsucite.

Când palmele îi sunt nepregătite

Îi pui în palme sufletul tău blând
când palmele îi sunt nepregătite,
când încă n-a aflat că mângâind
i s-ar întoarce mângâierile-nzecite.

Ai vrea să-i îmblânzeşti nehotărârea
când poate că nici n-a văzut că-i eşti,
tu îl visezi şi-ai vrea să-şi schimbe firea
ca-n visul tău, cea mai frumoasă din poveşti.

Ai vrea să te oprească pe-o muchie de seară
când stelele clipesc cu sfială pe cer,
să-şi rostească iubirea cu un zâmbet stingher...
Dar ochii lui spun c-o mirare amară:

"Mi s-a părut într-o zi că mă priveai din adâncuri,
din adâncuri de dor şi din miezul tău blând.
M-am întors dinspre tine şi-am plecat şuierând,
îmi era prea devreme în fapte şi-n gânduri.

Te-am văzut şi-alte dăţi, dar mi-a fost mai uşor
să mă uit ca prin tine, să pretind că nu ştiu.
Pierd iubirea de azi, dar nu-i încă târziu,
e şi mâine o zi, e atât viitor!

Ai să pleci pân-atunci într-o altă iubire.
N-am să ştiu ce-am pierdut. Ce nu ştiu, nu regret.
Tu-ai să fii fericită şi-ai să porţi un secret
în adâncuri de suflet, unui dor - amintire.

În altă iubire să fii înţeleaptă,
să cauţi pe linia vieţii, în palmă,
căuş pentru suflet şi dragoste calmă
dintre flăcări rămână la vârsta cea coaptă.

Lui să nu-i dai de-a gata inima-ţi bună,
nu-i arăta iubirea ca pe-un far...
Ca să îl îmblânzeşti, să-i fii tu lună,
el să te prindă în plasa de pescar."
(2015)

Din două comentarii lăsate la Claudia.

Vânăm

Nu ne e destul niciodată...
Ce nesătulă soartă
ne mână, ne adună, ne cere!
Nu ne e destulă iubire, nu ne e destulă durere...
Vânăm o pasăre albastră,
măiastră,
vânăm în inima noastră.
Vânăm o strălucire eternă de stea
pe fruntea ta, pe fruntea mea,
vânăm lacrima şi pustiul,
vănâm dorul, viul,
şi ne trebuie o viaţă întreagă
pentru vânătoare... Cine să ne înţeleagă?
(2015)

Joc. De noroc.

Un chip de demon mi se-arată-n noapte
şi bântuie-ntre umbre, şi murmură-ntre şoapte,
promite nevăzute, fermecător obraznic,
şi poleieşte tot ce îmi păruse groaznic
c-o picătură scursă din ochiul sec al lunii
şi din senin cu stele în marginea genunii,
de unde izvorăsc nori şi furtuni sub pleoapă,
de unde stă potopul la pândă când să-nceapă
un joc la cacialma cu zbateri lungi de gene
deasupra de obraji destinşi de somn şi lene...

Inspir o dat-adânc şi mă trezesc în zori
c-un dor neîmplinit. Mă scutură fiori
că parcă ştiu ceva, dar nu-mi aduc aminte
ce-mi prisoseşte-n gând şi-i lipsă în cuvinte.
Încerc s-adorm 'napoi şi să-mi înnod visarea,
să aflu unde-i asul şi unde renunţarea,
să-nvăţ când iute scot din mânecă norocul,
când pierd cu un surâs şi când continui jocul
până s-or destrăma pânzele cele albe
şi-or înflori a iarnă în păr florile dalbe.

Un chip de demon mi s-a prins în vis,
frumos ca o nălucă, tentant şi interzis,
şi, de n-ar fi venit la mine-n miez de noapte,
cred că l-aş fi făcut din farmece şi şoapte
şi mi l-aş fi păstrat - eternă promisiune,
din pleoapa stins-a lunii o ultimă minune -
să-mi mângâie-n tăcere singurătăţi târzii,
să-mi umple de himere secundele pustii,
apoi să-mi înfiripe aripi întinse, vii...
Sunt aripi renăscânde cu care îmi îmbii
visul să îmi rămână şi să îmi ia la joc
destinul, întâmplarea şi boaba de noroc...
(2015)

S-au adunat iar duzinarii în această noapte
şi din tabel îmi pare că se iscă şoapte.

Jurnal

Tu când ţi-ai ascultat ultima dată
gânduri ce ţi se strecurau în clipă,
când le-ai întins - o pană în aripă -
ori în creion le-ai pus pe inima-ţi mirată?
Când ai făcut din ele poartă pentru suflet,
cuvântului să-i dea însemnătate,
să fugi prin ele de singurătate
sau să le-aduni ca pe comori în sipet?

Trăieşte clipa ca şi cum ţi-e viaţa
cât e lumina între răsărit şi-apus.
Nu se-mblânzeşte timpul şi-i veşnic nesupus.
Pentru pisică numai e înnodată  aţa.

Gândul de azi mi-e impregnat pe iris
ca într-o carte nerăsfoită încă
sau într-un vis acvatic c-o perlă, sus, pe-o stâncă -
un cuib unde-adunate emoţiile firii-s
într-un jurnal mereu neluat în seamă,
o jucărie lăsată la voia întâmplării,
chiar dacă l-am legat de marginile zării
c-o cureluşă firavă în loc de vamă.

Păstrez în coş un bibelou de preţ.
E amintirea tinereţii nebune, zvăpăiate
pe care o mai ştiu din pozele păstrate
de-un aparat ce-mi stă la gât cât sunt drumeţ
prin întâmplarea vieţii, cetate fără ziduri,
dar înţesată de porţi ce se deschid sau nu
Cele înţepenite nu sunt mereu tabu.
Cheie de n-am, o şurubelniţă prin riduri
lărgeşte ochiului cărare spre departe
şi pasul îi urmează descoperind o şansă,
schimbare în destin sau numai ansă
în darul timpului pe fila mea de carte.
(2015)

Anacondeiere după Ruxandra Ioniţă cu un gând adunat de la Adriana Tîrnoveanu. Aceeaşi duzină de cuvinte în alte pagini de jurnal găsiţi la Eddie.

Mă citesc din când în când din urmă

Mă citesc din când în când din urmă,
redescoperindu-mă în altă piele,
descuamată fin în vorbele acele -
clipa prinsă-n mine, cea de gumă,
ori eu prinsă-ntr-una dintre ele.

Aveam alte rime, aveam alte ritmuri
şi nespusul dintre rânduri, închegat şi dens,
înfiripă-n mine astăzi înc-un sens
trecerii prin lume, trecerii prin timpuri
diluate de uitare dureros de des.

Mă citesc din când în când din urmă
şi mă mir că am fost mult, că mi-a rămas puţin
din ce-am fost cândva, chiar dacă încă-i plin
şi acum ulciorul din care peste humă
scurg cuvintele şi-n ele pe mine mă declin.

Înaintea clipelor cu har, uimită, mă înclin.
(2015)

Raftul cu amintiri

Bibelou de alabastru,
balerină delicată,
învelită în albastru
de dantelă apretată,
ca un fum uitat de vânt
în secunda incompletă
într-o notă cu avânt
retezat în piruetă
şi lăsat pe raft, sub praf,
apărat de-o carte veche
scoasă de un litograf,
cu o singură pereche,
dăinuia de-un sfert de veac -
un moment de neuitare,
un tezaur de sărac,
o fereastră spre visare.
Un creion rămas prea scurt
pentru degetele boante
şi neascuţit de mult
îi stătea cumva sub poante.

Într-un coş mic de nuiele
cât o palmă de copil,
cu luciri rupte din stele,
pusă pe-un satin umil,
e o perlă cenuşie,
strop dintr-un decor acvatic,
lacrimă de veşnicie
dintr-un iris acromatic.
O pisică, jucărie
cu o blană ciufulită,
cu o fundă de hârtie
roşie ca o ispită,
prinsă pe o cureluşă
şi cu ochi aproape vii,
cu culoare de cenuşă
şi, parcă, un pic saşii,
stă pe lângă balerină
c-o lăbuţă-n coşuleţ,
peste perlă, şi-l înclină
cu un gest plin de dispreţ.

Nelalocul ei pe raftul
plin cu-atâtea amintiri,
şurubelniţa-i stigmatul
ultimei desprăfuiri
petrecute într-o seară
când aşa, ca din senin,
şubrezita policioară
s-a desprins în colţ puţin.
Ar fi fost păcat să moară
balerina şi pisica,
iar perluţa să dispară
ca şi cum ar fi nimica
tot trecutul strâns în ele,
ca şi cum pe cer s-ar frânge
cele mai bătrâne stele,
ca şi cum timpul s-ar strânge
tot în coşul de nuiele.
(2015)

Ce au pus pe raftul cu cuvinte ceilalţi duzinari aflaţi de aici.

Femei, mame, flori...

Femei, mame, flori, mistere
cu-adâncimi chihlimbar,
vă întemeiaţi altar
inima când nu vă cere
nimeni să o daţi în dar.

Jertfiţi pentru fericire
dragoste fără sfârşit
pe altarul cuibărit
sub plămada cea subţire
de lut dulce şi sfinţit.

Lutul veşnic se frământă,
ars de-atâtea ori în foc,
crapă şi-l lipiţi la loc
ori cuţite ce se-mplântă
le zdrobiţi ca într-un joc.

Şi jucaţi totul pe-o carte,
de orice culoare-ar fi,
pariaţi pe soare şi
o întoarceţi ca pe noapte
în alt început de zi.

Să vă fie primăvară-n
inima neobosită,
frumuseţe neclintită
fie ca să vă răsară-n
bolta frunţii, arcuită...
(2015)

La mulţi ani, Doamnelor şi Domnişoarelor! Să fiţi iubite şi preţuite aşa cum se cuvine, nepreţuitelor! Citiţi şi urările celorlalţi duzinari urmând, ca de obicei, link-urile din tabelul găzduit de Eddie.

Eddie organizează şi un "Concurs de 8 Martie" având ca premiu un colier oferit de Magazinul online Velbi.

Incandescenţe XIV

Primăvară

Ninsoare caldă
de zâmbete parfumate
ne învăluie.

Senin

Un zâmbet suav

linişteşte furtuna -

belşug în suflet.

Întâmplare

Sămânţa de vis
poate încolţi sau nu.
Mâine va ploua...

Iţe

Visuri banale

mi se aştern în cale

şi urzesc viaţă.

(2015)