mantia cu visuri vechi
şi rărită precum spuma
valurilor. În perechi
mi le-am tot lăsat în urmă,
pe sub pietre, pe sub paşi,
dar durerea nu se curmă
când nu vrei să mă mai laşi
să-nădesc cu fir de lună
mantia cea destrămată
şi să o purtăm de bună
tot pe rând: eu - câteodată,
tu - când mie-mi scade cerul
şi mă-mprejmuie tăceri
ca s-o umpli cu misterul
visului uitat în ieri...
(2015)
Am ţesut mantie din visări răsucite.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu