îl privesc cum se duce...
Şi-ar fi venit,
dar nu l-am mai chemat
pentru c-am ales să fie
acolo ce-o fi.
Zborul înalt şi tăcerea
nu fac loc noaptea-n vis
unui seism de virtute
nepătrunsă de simţ
şi nu tăgăduiesc şovăiala.
Apa mi-a amintit să uit
şi nisipul cu rouă şi ploaie,
cu ceţuri şi neguri,
nori şi bigben - că mai sunt.*
rabd ca ochii minţii să-şi ascundă
clarul diurn într-un orizont fără soare,
iar visurile să-mi fie stele şi lună
captive în întuneric.
Frigul mă ocoleşte pe la margini de univers
fiindcă pe aici, printre cuvinte,
gândul se umple de emoţie
şi se aprinde spontan.
Cuibul a ars într-un incendiu trecut;
nu-mi pun cenuşă în cap,
ci linişte, preţioasă linişte...
(2015)
* după adicherish
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu