redescoperindu-mă în altă piele,
descuamată fin în vorbele acele -
clipa prinsă-n mine, cea de gumă,
ori eu prinsă-ntr-una dintre ele.
Aveam alte rime, aveam alte ritmuri
şi nespusul dintre rânduri, închegat şi dens,
înfiripă-n mine astăzi înc-un sens
trecerii prin lume, trecerii prin timpuri
diluate de uitare dureros de des.
Mă citesc din când în când din urmă
şi mă mir că am fost mult, că mi-a rămas puţin
din ce-am fost cândva, chiar dacă încă-i plin
şi acum ulciorul din care peste humă
scurg cuvintele şi-n ele pe mine mă declin.
Înaintea clipelor cu har, uimită, mă înclin.
(2015)
"Mă citesc din când în când din urmă
RăspundețiȘtergereşi mă mir că am fost mult, că mi-a rămas puţin
din ce-am fost cândva.. " - superb, e un sentiment cunoscut si ciudat.
Curios e că deşi trecutul ne e diluat de uitare şi de multe ori pare înstrăinat, noi rămânem cam la fel în esenţă.
ȘtergereMulţumesc, Paolla! :)
..mănuşă mi-a venit textul acesta, dar oare nu de asta cutreier prin locuri dragi? Să pot găsi ceva din mine şi prin ele? Te felicit cu tot dragul..
RăspundețiȘtergereE-aşa de bine, de cald, de moale când răsfoim "din urmă"! Găsesc poezii despre care nu-mi amintesc nimic, găsesc clipe pe care n-am să le pot uita vreodată...
ȘtergereMulţumesc, Adriana! Din suflet! :)