sâmbătă, 14 februarie 2015

Blestemul Tincăi

Straiţe, zdrenţe şi covoare,
trompa unui gramofon,
trei săgeţi cu aripioare,
un arc frânt şi-un telefon,
un ghiveci fără de plante
şi seminţe-ntr-un flacon,
foarfecă şi coasă boante,
un joben şi un palton,
o maşinărie roasă
de rugina unui veac
şi o cheie unsuroasă
într-o cârpă de bumbac
stau în podul ţaţei Tinca
printre printre alte hondrobeie,
valorând cam cât nimica,
ori în pod, ori în muzee...

Tinca le-a ţinut o viaţă
ca pe nişte moaşte sfinte,
ascunzându-le într-o ceaţă
care îşi avea sorginte
nu-n descântec necurat,
cum i se dusese buhul,
ci-n, mereu necurăţat,
praful strâns din tot văzduhul
în cei ani, nimeni nu ştie
câţi, de i-a trăit bunica,
de-o credeau cu toţi stafie
şi înfioraţi de frica
arătării cu un dinte
şi cu tenul încreţit,
cocoşată, cu veşminte
rupte, fără colorit
ca o noapte fără lună
îşi scuipau în sân grăbit
ca să scape de nebună
şi de ceasul cel cumplit.

Când s-a stins au căutat
prin tot podul o dovadă
că-i ascuns cel necurat
între ţoalele din ladă,
între străchini şi borcane:
o copită sau o coadă
ori acele două coarne.
N-au găsit nimic concret
să confirme bănuiala,
dar nu e niciun secret
că din toată osteneala
s-au ales c-o tuse seacă.
Unii cred că e blestem,
alţii, mai isteţi oleacă
ori naivi ce nu se tem,
spun că praful e de vină
pentru lipsa de-oxigen
şi au şters-o în grădină
ca să scape de-alergen.

Ceilalţi au tuşit o vreme...
Era vreme grea şi rece,
bună pentru scris poeme,
uneori, puţin zevzece.
Eu descânt să nu tuşiţi
când îmi veţi vedea lucrarea
şi vă rog să mai citiţi
căutând cu lumânarea
vorbele ce se repetă
în acele texte-aduse
în tabel, la o şuetă
între prieteni. Fără tuse!.
(2015)

(continuarea aici)

14 comentarii :

  1. Plin de praf e podul tușei
    Și-l păzea ca pe-o comoară
    Căci știa că vine-o vreme
    Când va fi la căutare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Straiţe, zdrenţe şi covoare
      doar la molii căutare
      au avut cât a fost Tinca.
      Dar de când s-a dus bunica
      lumea caută prin ele
      mărturii de fapte rele.
      Au scornit cu răutate
      zvonuri neadevărate
      fiindcă n-au ştiut să cate
      dincolo de aparenţă
      şi acum, ca penitenţă,
      au rămas cu spaima-n vine
      şi tuşesc printre suspine.

      Ștergere
  2. Lume rea, lume ciudoasă,
    Tot cotrobăind prin casă,
    Tot cu gânduri fistichii...
    Ptiu, ducă-se pe pustii
    Tot ce spun şi tot ce fac,
    Că au suflete... de drac.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... şi când scuipă-n sân de frică
      să alunge necuratul,
      să se spele de păcatul
      de-a gândi despre bunică
      c-are-n suflet numai negru!
      Că nu pot să înţeleagă:
      sufletul i-a fost integru
      sub faţa-i de hodoroagă.

      Ștergere
  3. N-au ştiut că-n acel pod
    Ascuns bine de norod
    Pe sub stratul gros de praf
    Vor găsi un epitaf
    Ce spune că baba Tinca
    Fusese doar o bunică
    Ce-adunase în straiţe
    Vise prefăcute-n zdrenţe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare hârb ori zdreanţă
      erau un crâmpei de viaţă.
      Podul ei, luat de-a măruntul,
      povestea cu amănuntul
      întâmplări, iubiri, regrete
      hore, dansuri desuete,
      clăci în care-a tors fuior
      de gând trist sau aprig dor,
      întâlniri în prag de seară,
      serenade la vioară,
      chipuri dragi păstrate-n poză
      şi parfum de tuberoză
      prăfuite de uitare...
      timp oprit în minutare.

      Ștergere
  4. Şi-ntr-o zi voi fi eu babă,
    caci bunică nu voi fi,
    si prin podul meu de acasă
    vor fi multe mărturii
    despre o lume ce imi pare
    mult mai plină de folos
    dacă are o patină
    de timp smuls, ce s-a intors
    să imi pună bucurie
    in casuta de pe munte
    ce ne-adună şi ne ştie,
    deşi alţii se cam strâmbă
    cand zăresc vechiul ca noul,
    ce-l purtam ca un blazon,
    cautand sa il preschimbe
    cu ceva de mai bon-ton.
    Mult imi pare că în vreme
    vechiul de acum va fi
    şi mai vechi
    şi simt cum poate
    altul, cred ,se va cruci;
    va tuşi de neplăcere,
    poate ca nu chiar ca la Tinca,
    se va scutura de ele
    nemaivalorand ..nimica.
    Nu vor şti ca-n astă lume
    eu nu caut doar obiecte,
    ci povestea adusă-n ele
    şi magia din...poveste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că va fi vreunul
      ce va şti, va înţelege
      cum poveştile de lucrul
      vechi, uzat par să se lege,
      cum se scriu, cum intră-n el
      şi cum el le poartă-n timp.
      Îl va strânge-n pod la fel
      pentru încă un răstimp.
      Dar în mâna cui l-o ţine,
      cui l-o curăţa de praf
      lucrul va vorbi de tine...
      nu chiar ca un biograf.

      Ștergere
    2. ...am zâmbit cu tot sufletul. Doamnne ajută!

      Ștergere
  5. Mi-a placut poezia, dar si comentariile sunt fabuloase.
    Oricum, nici acum nu stiu prea bine de ce, dar am considerat intotdeauna ca podul unei case
    este o zona plina de magie. Poate si pentru ca nu prea am avut parte de un pod "al meu". Asa ca puteam sa-mi inchipui orice. Dupa cum pot sa-mi imaginez orice despre "magia" Tincai!

    RăspundețiȘtergere
  6. Uneori comentariile sunt mai reuşite decât poezia de la care pornesc. Cred că aşa s-a întâmplat şi de această dată. E firesc să fie aşa când atâţia mânuitori de cuvinte contribuie la ele.
    Bunica mea avea depozitate în pod reviste vechi, caietele de şcoală ale mamei şi... cam atât. Eram fascinată. Să mai spun că podul era întunecos, şubred şi că trebuia să am grijă la fiecare pas? Mi se părea un loc plin de mister în care încremenise o vreme uitată de toţi. :)

    RăspundețiȘtergere