C-o simplă zbatere de geană

În visul unui Făt Frumos erai Ileană Cosânzeană.
Ţi-l înnodai pe degete c-o simplă zbatere de geană.
Îţi aşternea covor de flori să nu-ţi răneşti tălple goale
şi zmeul rău îl alunga de câte ori ieşea în cale.

De-atunci trecutau ani şi griji şi visul lui s-a măcinat,
iar visul tău printre nevoi s-a-mpuţinat şi-a fost uitat.
Un vers de cântec sau un rând citit pe fugă în vreo carte
îl mai aduce-n amintire de prea demult, de prea departe

şi îţi stârneşte un surâs ce-ţi luminează-o clipă chipul.
C-o simplă zbatere de geană îl stingi tăcut fiindcă timpul
nu stă în loc şi nu îţi iartă alunecarea în visare
aşa cum eşti acuma prinsă între târziu şi renunţare.

Nu mai aştepţi covor de flori, ci doar petale scuturate
se aştern pe inimă şi-ascund dorul care abia mai bate,
tic-tac şoptit şi potolit. L-ascund de el, l-ascund de tine...
Şi zmeul rău a obosit şi de o vreme nu mai vine.

Sau poate vine, dar nici tu nu îl mai bagi demult în seamă,
sufletul tău s-a oţelit şi nu mai ştie să se teamă.
Nu-ţi trebuie vreun Făt Frumos să-i taie capetele multe.
C-o simplă zbatere de geană îl lămureşti pe zmeu să uite.

Între târziu şi renunţare întorci o foaie albă, ninsă
şi peste muchia ei tăioasă îngheaţă-o lacrimă prelinsă
din colţul cel adânc de suflet în care îţi păstrezi misterul.
C-o simplă zbatere de geană desfereci lacăte-n tot cerul.

Desfereci lacăte în tine şi se dezlănţuie viu dorul
într-o furtună-n de durere care-ţi îneacă viitorul
şi, cu o sete arzătoare, eşti iar Ileană Cosânzeană
în visul tău c-un Făt Frumos... C-o simplă zbatere de geană.
(2015)