sâmbătă, 21 februarie 2015

Carul Mic şi Carul Mare

Ţii minte cum se-alunecă spre-o stea
pe cer albastru-ntunecat, de catifea,
şi cum se mână cele două Care?
Zburam în Carul Mic şi tu în Carul Mare.
Ştii cum se sare de pe-un nor pe altul
până străbaţi în lung şi-n lat înaltul?
Mai ştii cum întindeam pârâu cu mal de flori
şi în deşert, pe dune, desenam culori,
pasteluri prinse-n ramă, ţinute la păstrare,
într-un album cu clipe promise de visare?
Ţi-aduci aminte cum umpleam un coş cu şoapte
şi le lăsam să bântuie prin noapte,
apoi le culegeam cu mâna de pe vânt
şi-n podul palmei le făceam alint?
Mai ştii cu care pană-am scris pe-un palimpsest
ascuns în inimă un zâmbet ori un gest
şi cum strângeam la sân bătaia unui ceas
în care tu şi eu ne-am prins şi am rămas?

S-a destrămat o vrajă care-l făcea să stea
şi să închidă timpul în carapacea sa.
Nouă ne-au înflorit în ochi mărgăritare
limpezi, amestecate cu gust sălciu de sare.
Atunci ni s-a părut că orologiul minte.
Gene prelungi parau dureri înăbuşite,
răsfrânte înăuntru ca să ascundă rana
de ochii ce nu văd şi-s întinaţi de mana
uitării, nepăsării, tăcerilor absente.
Ni se înlocuiau pasteluri pe perete
şi-n filele de-album, visările promise.
Ni se părea că-s visuri interzise
din simplă întâmplare. Nimeni n-avea vreo vină,
nici nu voia să care povara cea meschină.

Ce rost ar mai avea să cos de Carul Mare
Steaua Polară? Ce rost să cer o amânare
sau o întoarcere în mine, cea din altă soartă,
când timpul îşi încuie mereu câte o poartă,
pe toate înapoi, câteva înainte,
şi râmă crud prăpăstii în inimă şi-n minte,
o mie de-ntrebări, toate având un "dacă"?
Ce rost, când nu-i răspuns care să se petreacă
prin fire de urzeală ce-au fost deja ţesute?

Mi-am pus pantoful pe şan şi, parcă, uite,
nu mă mai strânge tare şi bate doar puţin.
Mi-am luat desert pe tavă şi-aduce a pelin
numai din când în când câte o-mbucătură.
Îmi stă o vorbă-amară în gât sau pe la gură,
o şterg şi o arunc şi pun în loc surâs.
Din Carul Mare-am scuturat şi-am strâns
o lumânare care-aprinde uneori cuvinte.

Oare mai ştii? Îţi mai aduci aminte?
(2015)

O duzină? Două? Chiar un pic mai mult...
Vorbele de azi mai mult de-un sens ascund.
M-au dus din înţeles în înţeles
pe unde-au vrut. Cum au ales
şi din câte cuvinte
li-s azi duzinile celor ce s-au jucat
aflaţi ca de-obicei, luând aminte
la Eddie unde toţi ne-am adunat.

4 comentarii :

  1. Doar un cuvant pot spune:Superb. In rest mi-e teama sa nu stric frumusetea poemului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult, Lorelay! Mă bucur că ţi-a plăcut. :)

      Ștergere
  2. O vraja destramata azi de viata, poate fi miracolul pregatit pentru ziua de maine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mâine e rotundul încă deschis.
      Poate că am scris pentru el un vis,
      poate că nici n-am gândit vreun pic,
      e-un ceva-surpriză-n mâine... cât de mic.

      Ștergere