Numai cuvinte

Poveri prea grele-ai luat pe umeri;
le tot aduni şi nu le numeri,
nu te întrebi de-s ale tale...
Greu tragi la deal, greu ţii la vale.
Şi rareori te plângi că dor
aripi din care tai din zbor
şi gând mocnit fără cuvinte
ce-ţi stă înfipt mereu în minte.
Îţi taie din avânt, din cer,
şi din etern, din efemer.
Nu le mai simţi, că e o umbră
din ce în ce mai grea şi sumbră
pe drumul tău cel plin de fragi.
I-ai semănat pentru cei dragi...
La umbră cad şi se usucă
şi-ţi vine dor pustiu de ducă.

Poveri prea multe ai de dus;
tu iei pe umeri ce s-a spus
şi înţelesuri câte sunt
pentru cuvânt lăsat în vânt.
Aduni şi lacrima oricui
o strângi, o mângâi, o încui
şi dacă ţi-ar sta în putere
n-ai da-o nici măcar cui cere.

Nu ştiu de ţi-am pătruns în gând,
nu cred că ştiu tot ce-ascunzând
n-ai pus la piaţă pe tarabă.
Ai mai scăpat, poate din grabă
câte-un secret scris printre rânduri,
dar un cuvânt ia multe gânduri
şi vinzi pe zâmbete şi lacrimi
iubiri, tristeţi, tăceri şi patimi.

***

S-au risipit mirări şi-angoase
şi uneori îmi par frumoase
sub văluri de mister şi vii
surâsuri blânde ori mânii.

Am frunzărit numai cuvinte -
de risipit, de ţinut minte...
(2013-2015)