Îmi curge prin vene noiembrie iar,îmi curge în râuri de frunze pe vânt,
îmi lasă în vreme un semn de hotar
între mine şi mine, cea din cuvânt.
Îmi intră noiembrie-n inima plină
de toamne-adunate din vârstele mele,
în cuibar închegat din scântei de lumină
culese din ploaia de frunze, de stele.
Se prelinge noiembrie în oase pe-ascuns,
se închide-n durere ca şi cum i-ar fi casă,
îmi sărută obrajii cu ploi şi-i de-ajuns
ca să iert şi mă minte că-s încă frumoasă.
Despletit se răsfiră prin pletele mele
şi-i devin prelungire din zare în zare.
Sunt noiembrie eu ca o horă de iele,
închegată din vânt, luând din flăcări culoare.
(2014)
Timpul ne-alungă în toamna târzie,
înfiorări ne cuprind în decorul aprins,
cuvântul ne-adună şi iar ne îmbie
să ardem în el păstrându-l nestins.
Şi-apoi ne găsim într-un loc primitor
şi citim lângă sobă despre-un gând, despre-un dor...
Îţi miroase a noiembrie părul, femeie,
RăspundețiȘtergereşi îmi bântui prin vene că o antică vină
că te-am prins între rânduri violacee,
şi de toamna mi-e dor, şi-o aştept în lumină.
:)
Port toamna în plete ca pe ploi, ca pe vânt,
Ștergereîmpletesc frunze veştede-n păr cu regrete,
te îmbii să prinzi toamna şi s-o pui în cuvânt,
cu verbe-n rugină s-o pictezi pe perete.