Vânând secunda

Am plecat în concediu pe-autostrada tinereţii,
mi-am scâlciat bascheţi, pantofi şi bocanci,
vânând secunda acerb, aşa cum vânează ereţii,
şi-aş fi vrut să mă vindec de timp, să-mi fiu vraci.

Mi-aş fi făcut sărbătoare din fiece pas,
din fiece sâmbure aş fi-ncolţit câte-o stea,
aş fi spart orice-oglindă la răscruci, la popas,
mi-aş fi smuls din iubiri ce povară-i prea grea.

În păr mi-aş fi prins lăcrămioare, parfum
din fragede cupe să-mi adie a soare,
în mâini aş fi strâns moi petale de fum
din visuri albastre, să le scarmăn fuioare.

Câte secunde-oi fi prins nu mai ştiu...
La vindecări, la examen am rămas cu restanţă
fiindcă un rid mi-a scăpat şi un fir argintiu
s-a strecurat printre lăcrămioare în faţă.

Nicio cremă nu-mi umple ridul şi nici
vreo vopsea n-ar ascunde argintul mereu.
M-am rătăcit la răscruci, de aceea-s aici,
într-altă drumeţie, dar ştiu, sunt tot eu.

Sunt tot cea plecată cândva pe o stradă
ce-mi promitea altceva, dar m-a dus
prin timp înainte, iar mersul corvoadă
s-a făcut de când drumul e-ntins spre apus.

Figurină fragilă din sticlă casantă
în care se scurge implacabil nisipul,
azi fug de secunda alergând în turnantă
spre albumul umplut prea devreme de timpul

de care credeam că mă pot vindeca.
Un urs mă vânează cu pas apăsat
oricât m-aş opune, oricât mi-aş striga:
"Tu să caşti ochii bine cât ai de umblat..."

Privesc înainte spre strada cea largă
pe unde îmi mân visuri vechi sau mai noi,
dar din trecut câte-o clipă prea dragă
răsare şi-atunci privesc şi-napoi.

Pe drum, între ieri şi ce-are să fie,
din praf ridic zaruri cu semne de stele
sau semne de nor şi furtună, şi-s vie,
cu sâmburi, vânări şi iubirile mele,

tot eu, cea tânără mereu, aici, unde se-aude
o inimă bătând şi alergând secunde.
(2014)

Aceleaşi douăsprezece cuvinte s-au legat în alte gânduri şi s-au adunat în tabelul găzduit de Eddie.