Nopţi albe

Ştii câte nopţi mi s-au albit de stele,
ştii câte stele-am numărat pe cer,
ştii cum dansau nebunele de iele
prin gândurile mele ascunse în mister?

Ştii cât mi-au strălucit de rouă
îndepărtând lumina şi lăsând în noapte
ochii aceştia orbi? Şi oare ştii cum plouă
pe suflet, pe iubire şi pe şoapte?

Ştii cât de lungă poate fi tăcerea
miezului stins de noapte îngheţată,
când încă n-ai gustat din fierea
cuvântului din urmă - niciodată?

Ştii cum o clipă ţine cât o oră,
ştii că o noapte nu se mai termină
şi spun că-i albă când se prind în horă
secundele, să nu spun că e vină?

Poate că ştii. Ţi s-a-ntâmplat şi ţie
în altă noapte, în altă renunţare
ce te-a adus în prag de insomnie...
Te-oi fi gândit la mine, oare?

Nu te-ai gândit, căci noaptea ţi-era plină
de un alt chip. Dar nu-i nimic.
Albă-ţi fu noaptea. Nu de la lumină...
Ai strâns în palmă stele şi le-ai pus în plic.

Le-ai fi trimis, dar nu ştiai şi unde...
Uşa închisă-n urma ei dispare.
A secerat cărări şi gândul nu pătrunde
în viaţa ei cea nouă şi te doare.

Cât doare? Cât de-adânc şi câtă vreme?
Ai să înveţi şi tu la fel ca mine.
Durerii te supui şi n-ai de ce te teme.
Aştepţi cu disperare să-ţi fie iarăşi bine.

Să-ţi spun acum secretul ori să fiu nemiloasă
şi să te las să-l afli singur şi fără ajutor,
când noapte după noapte cu albul lor apasă
şi albul lor e tot încercuit de dor?

Doare cât vrei, cât laşi, cât te supui,
doare cât sufletul neostoit încape.
Când ţi-e de-ajuns şi că-i destul îţi spui
nopţile albe îşi înnoadă ape

şi, dacă ţi-au rămas lacrimi neplânse,
ai să le-nchizi într-un adânc de amintire
şi ai s-adormi visând la stele strânse
în palmă... pentru încă o iubire.
(2014)

Nopţi albe sunt trecute în cuvinte,
poate c-un strop mai multă minte,
de cei care-au au răspuns la provocare.
Eddie e gazda noastră primitoare.
Sămânţa nopţilor acestea nedormite
a fost un gând dezvăluit pe blog
de Drugwash şi mă pun zălog
că l-am recunoscut şi că nu minte.