miercuri, 20 august 2014

Scânteie

Scânteia se stinge-n cenuşă, să ştii,
când focului aer nu-i ajunge destul,
când îl sufocă măruntul şi când nesătul
de visare albastră uiţi cum să fii.

Am pierdut-o cândva şi nici n-am simţit
că-mi lipseşte aripa, căci nevoie n-aveam
când târâş îmi duceam povara. Eram
o tăcere prelungă-n cuvânt amorţit.

N-o doream înapoi între clipele seci,
n-aşteptam o minune să-mi aprindă surâsul
ori lacrima limpede să răscoale iar visul.
Despicam fără noimă bătucite poteci.

Încovoiată sub vreme de corvezi, neiertată
de-amănuntul cerându-şi un drept prea nedrept
să supună un suflet ori un gând înţelept
sub nimicul vremelnic m-am găsit dintr-o dată.

Coborâsem adânc într-o searbădă vale
în care lumina se schimba în tăcere.
Am aprins o scâteie arzând în durere
şi-am ştiut de atunci că mi-e singura cale.

Şi dacă durerea n-ar fi fost să m-aleagă,
dacă măruntul mi-ar fi fost de ajuns,
mulţumită de clipă fără muguri în plus
pe umeri acolo unde-i povara întreagă?

Sau dacă-n durere, îngropată-n cenuşă,
m-aş fi găsit sufocată şi stinsă mereu?
Dacă uitasem de tot să fiu eu?
Dacă în suflet se-ncuiase o uşă?

Astăzi surâd şi scânteia mi-e vie.
Nu-mi pasă că-s unora doar motiv de mirare,
o fiinţă ciudată, rătăcită-n visare.
Nu-i searbădă clipa şi nici eu pustie...
(2014)

Răspuns la o întrebare pusă de psi.

7 comentarii :

  1. întârziere...

    Cum ne făcusem umbrelă
    Din aripa unei păsări
    Şi cum ploua de parcă marea
    Îşi mutase locul în cer
    Cu valul în jos
    Şi cum arborii erau îndrăgostiţi
    Ca de noi, răniţii de cuvinte
    Şi cum ploua şi se-nziua
    Te-am cuprins atât de întârziat,
    Că unul dintre arbori
    Şi-a scos un inel
    Din tulpină
    Şi ţi-a prins lacrima
    De sub pleoapă ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă uit la minunea aceasta de cuvinte, mă uit cum se întinde pe pânza gândului culoarea din ele, întemeind aripa, marea, arborii, ploaia, răsăritul şi aşez în inel nu o lacrimă, ci bucurie şi surâs...

      Ștergere
    2. Între coperțile visului stau scrise povești.
      Chiar dacă am pus cartea în bibliotecă, în așteptare, va veni vremea să recitesc cu nesaț întâmplări vechi petrecute cuiva care s-a pierdut printre rânduri renăscând într-un vis nou.


      liniște ...

      ne găseam tot mai des
      când ne dădeam seama
      privind prin ceruri
      dințate
      că, deși ne desprinsesem
      mâinile altădată
      împreunate
      rămâneam agățați
      în degetul mic
      și cu buzele trăgând tare
      de cer...

      Ștergere
    3. ...iar cerul nu voia să ne înţarce
      şi ne hrănea scurgându-ne calea lactee
      în vise
      stea cu stea,
      în fiecare întuneric
      prin care treceam...

      Ștergere
    4. Oamenii speciali nu îi recunoști după chip ci după suflet...

      ce-ar fi dacă ...

      ce-ar fi
      dacă-ntr-o zi
      aflând ca s-a sfarşit albastrul
      ar trebui să colorezi
      toţi norii cu sufletul tău ?

      Ștergere