Greutatea grabei atârnă în balanţă.
Bineînţeles că uit esenţialul.
Străbat un hol lung, fără ferestre.
Vedeam cândva macii pe marginea drumului
şi mi se părea că drumul are culoare.
Acum toate drumurile sunt culoare de asfalt
cu zarea lipită de ele.
N-am timp.
Secunda îmi e cămaşa de forţă
din care nu i se dă drumul fanteziei.
Drumul se dă numai pentru picior,
pentru roată,
în cerc închis,
în lanţ,
în cuşcă...
N-am timp.
Ceasul poate să-şi latre
bătăile
în dreptul fiecărei ore.
Mie mi-e prea strâmt în cuşcă, între două bătăi.
Şi în viaţă mi-e strâmt.
am dreptul la drum,
am dreptul,
am stângul,
am strâmbul.
N-am timp,
n-am niciodată la timp
dreptul la timp!
(2014)
Şi când am timp
îl las să curgă în cuvinte
aici, în clubul psi.
joc prin timp se-nalta
RăspundețiȘtergerecu fiecare pendulare
de pas miscand o talpa
care tine pe picioare
identitati cu fete si cu muchii
machiate si mai slefuite
ori mai dure si mai ascutite
intr-o perceptie cu vaz si minte
pentru oglinzile unei ape
care adevaru-l reflecta!
când bate vântul mai tare
Ștergereoglinda se tulbură,
adevărul devine minciună
într-o clipă de neaţenţie,
într-o unduire de val...
căutăm salvarea în labirintul raţiunii.
acolo întindem perdele
prin care vântul trece mai greu.
...n-am timp să caut cuvinte, să văd frumosul
RăspundețiȘtergeremi-e ciudă că doar banalul bate la poarta mea,
dar undeva în miez de noapte mi-am făcut timp pentru poezele
şi mă culc fericită ...ştiind că voi avea timp pentru frumos.
Am aflat asta ...acum, căci tot uit...
câteodată te caută singure cuvintele
Ștergerecu frumosul închis în ele.
tu le deschizi
ca pe boboci de floare
şi le faci culoare, parfum
şi alte sentimente
ieşite din uitare.
rostirea le face să rămână.
mereu.
s-ar mai putea spune si
RăspundețiȘtergereca de cand oglinda-i preocupare
vesnica iluzie transmite ea
mintii ce se las-abandonata
in uitarea care seaca
si sperante multe ca sa treaca
zidul rocii celei mai dure
dintre toate adevarurile ude
de seva substantelor ce cresc
piscuri tot mai inumane
numai nu celeste
cand cioburi ferecate-adorm
atentia toata...
mintea-i deasupra de oglindă
Ștergereşi poate cerne adevărul dintre cioburi care mint,
iar piscurile de care speranţele au obiceiul să se prindă
nu-s inumane, nici celeste, ci, succint,
sunt aspiraţii. pentr u un om de-s prea înalte
din urmă vine altul şi le-atinge sau, poate, şi mai sus încearcă să le salte.
"n-am niciodată la timp
RăspundețiȘtergeredreptul la timp!"
De această dată mă văd nevoit să contrazic.
Întotdeauna există timp
Cel mai adesea pentru nimic
Viitorul mereu va exista
Nu-l pot acoperi cu umbra mea.
Scuze, sunt inginer de formaţie, nu mă pricep de loc la versuri. Eventual o formulă, o limită, o integrală de gradul trei... :)
Radu, m-aş simţi mai bine dacă ai lăsa deoparte pluralul. :)
ȘtergereMă bucur că mă contrazici. Am exagerat pentru impresia artistică, dar nu foarte tare...
Ca să trăiesc pentru idee şi să-mi astâmpăr dorul
mi se promite-ntotdeauna că am tot viitorul,
dar deseori când vine clipa în care m-aş rescrie
în frigider nu e nimic de pus în farfurie.
Şi-atunci ori ard şi în cuvânt şi ard pe foc mâncarea,
ori las cuvântul şi-l amân... sper să nu-l ia uitarea.
Sunt multe feluri de formule, limite şi integrale, unele foarte poetice. Deocamdată eu am găsit o integrală de idee şi o metaforă fără limită în cele patru versuri. ;)