Granit

Inimii i-aş jertfi în tăcerea-nserării
o lacrimă pe care-aş logodi-o c-o singuratică stea
rătăcită-ntre norii îngrămădiţi ce abia
de-şi despică zidirea în ploile verii.

Dar mi-e ochiul infirm, orb în grea renunţare,
cu gene plecate, uscate de tot.
Nici steaua aceea rămasă n-o pot
cuprinde în mine de-atâta uitare.

Un grăunte de dor mi-a rămas, bob umil,
printre clipe tăcute, înşirate ca viață.
Dintr-o singură stea cum să fac dimineaţă
când înconjur cu grijă bobul mic şi fragil?

Precaută mă-nvârt şi mă simt prea departe
oricât m-aş întinde către el, prea de jos.
Sufletul meu răsucit în vâltoare pe dos
parcă-i scos la mezat, parte smulsă cu parte.

Îl tac şi mi-l port către dor, cât mai sus,
îi pun catalige, dar tot îl ajung
precupeţii hapsâni şi nu ştiu să-i alung
fiindcă nu-i vreau ca povară în plus.

Reminiscenţă din roua unui alt răsărit,
mi-e inima blândă sub un ţest ca de piatră.
Simbioza-i perfectă, nu cedează, nu iartă,
nu admite fisură în cenuşiul granit.

Un arbust fusiform, răscolit şi înfrânt
sub un vânt ce n-arată nicicând îndurare
şi-a deschis ochii plânşi în aromă de floare
de soc ce îşi trage puteri din pământ.

Şi granitul e parte-al aceluiaşi lut.
În el sprijinită, inima-i caldă şi vie.
Când privirea-mi îţi pare secată, pustie,
n-ai pătruns în adâncul unde-i iar început...
(2014)

Scrieri cu aceleaşi douăsprezece cuvinte s-au adunat încă o dată în tabel la psi.