Tu picuri vorbele alene
muiate-n cântec şi-n ispită;
duios visarea mi-o alintă.
Soarele scade după munte,
noaptea se trece peste punte
făcută dintr-a timpului urzeală.
Stele se-aprind ca o spuzeală
mai sus de nori, nu le vedem,
dar ştim că sunt şi le avem
în gând şi în cuvinte moi...
Aici sunt eu. Nu suntem doi...
Şi tu eşti dincolo de nori,
pierdut de mine printre sori,
păzind visarea mea din vară
pe geana unui gând de seară.
Ploaia măsoară, clipa trece
şi tot şi toate pot să plece
când ramul cerului îmi plouă
cuvânt şi cânt din rouă nouă.
Îmi plouă printre nori cu stele,
îşi umple amfora cu ele
sufletul jinduind, chemând
un strop nerisipit de cânt ...
(2014)
Nopţile verii-s lungi şi vise
se scurg din crengi de cer pe pleoape.
Cuvintele anume scrise
de inimi le aduc aproape.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu