Rugul

Vali Irina Ciobanu
Autoportret cu flori de măr

Mi-am aprins rugul, vrăjitoare bizară
ce-şi piaptănă-ntrebările în fire de urzeală
în patru despicate de teamă că înşeală
mintea cu ochii-n patru în sine, în afară.

Un sâmbure minuscul cu miez de îndoială
în fiece răspuns nerotunjit, neclar
mi-l prind de gând ca pe un ultim dar
şi-mi ard pe rug altarul ca pe-o boală.

Avară, nesătulă, de nerăspuns adunătoare,
cu mâinile mereu căuş, nu ca să ceară
o confirmare, ci adevăr în cuib de ploaie rară.
De nu-l găsesc, n-aştept minciuni. Prefer o amânare.

În jur războinici, fiare mă împing spre rug
purtând o axiomă în frunte drept stindard;
eu pentru teoremă pe dinăuntru ard
şi nu m-ascund cu teamă, şi nu fug.

Alţii privesc apatici cu ochi lacomi şi goi,
strânşi împrejurul mesei: ospăţ de carne vie
şi cuget amorţit. De-ajuns le e să ştie
c-aprins e rugul ca s-arunce şi-un pietroi.

Nu nimeresc mereu, nu totdeauna doare.
S-au înmuiat genunchii pietrei în cădere.
Câteodată piatra, trecându-se prin ere,
se risipeşte-n pulbere, dar nu dispare.

Tablourile sunt aceleaşi, doar pietrele-s schimbate
şi cei ce-adună întrebări cu amânare.
Pe rug astăzi se arde-o vrăjitoare,
boboci vor creşte mâine. Din fire despicate...
(2014)

Ruguri în flăcări sau rugi în pădure,
sâmburi de gând sau seminţe de mure,
colţul de fiară sau rugina ce roade,
lumânare de ceară sau ei ceară roade,
pulberi de stele sau praful din drum,
bobocii de floare sau petalele scrum
s-au ales din duzina de cuvinte de azi.
Mistuind înţelesuri în idee să arzi...

The Pyre

I lit my pyre, peculiar witch
who combs her doubts like threads on loom,
and then pulls threads on them - a doom -
so lies won't gain a single inch.

A seed of doubt I keep in mind
for every short, unrounded answer
as a last gift, as solid anchor.
Burning my shrines heals me inside.

Grasping, insatiable, collecting the unknown
in my hands cupped, not begging to attest,
but asking for the truth to lightly rain their nest,
I'll wait for answers till they will be grown.

Warriors, beasts shoved me into fire
carrying an axiom as emblem on their foreheads,
I crave for theorem while the fury spreads
and I don't hide in fear of them or of the pyre.

Others are watching with empty, greedy eyes,
gathered around the table: a feast of flesh and numbness.
It is enough for them, so they will worry less.
The pyre's burning hot, they throw the stone likewise.

They seldom hit their mark. It doesn't always hurt.
Often the falling stone, weak in the knees, betrays.
Passing through countless eras it shatters or it strays,
turned sometimes into dust, but never lost in dirt.

The picture is the same, even new stones are thrown
at those who muster questions for truths found with delay.
The witch is burned on pyre from ages to this day;
tomorrow all the threads will flourish on their own.
(2020)