Alpinism

Se căţăra ca o pisică pe zidul perpendicular
pe şesul cel întins cu orizontul clar.
Tot clar era şi-n sus, doar că-l orbea lumina
şi palma îi umbrea privirea precum vina.

Piton după piton bătea în crăpături;
ritmul purta în el aceleaşi vii măsuri.
Bătăile curgeau din inimă în zid
asigurându-i viaţa cu îngânări de rid.

Când a plecat de-acasă a luat din panoplie
câteva arme vechi cu lamă argintie.
Vârful li s-a tocit... de la săpat în stâncă,
argintul străluceşte când noaptea-i prea adâncă.

Îi patina piciorul, zidul era lucios
şi şlefuit de alţii în partea lui de jos.
Cu cât se ridica piatra-şi asprea textura
şi-i zgâria urcuşul, răbdarea şi armura.

I-ar fi plăcut să zboare, înaltul mai uşor
l-ar fi supus urcat pe perna unui nor.
Mai simplu ar fi fost să afle înţelesul
aluncând pe frânghii, schimbându-i căii sensul.

Dar n-ar fi vrut să fie pe post de nou Icar.
Lumina e fierbinte, e flacără, e jar
şi-nvaţă s-o-mblânzească pe raze, pe culori
şi-o despleteşte-n arcuri întinse fără sfori.

De ar fi mers pe şine, ar sta pe un peron
s-aştepte un alt tren şi ar juca şotron
sărind pătrate strâmte sau pietre colţuroase.
Şi-ar odihni o vreme îndurerate oase.

Dacă în barca vieţii şi-ar fi cărat speranţa,
un port i-ar împărţi după furtuni distanţa.
Şi-ar păstori catargele pe vânturile zării
fără să se-nfioare de-ascunsul depărtării.

Dar şi-a ales s-adune înaltul pas cu pas
privind înspre lumină. În urmă i-a rămas
ce ieri părea înalt, schimbat azi în profund,
iar sensul se pensa pe inimă, rotund.
(2014)

Şi ei se caţără printre cuvinte,
pe înţelesul lor de piatră,
le fac să ardă ori le fac s-alinte
şi vin unde a-ntemeiat psipsina vatră.