La un surâs de soare

Încă o zi cu frigul strecurat în oase,
încă o zi cu umbrele morocănoase
de nor întinse pe pământul sur
lumina destrămând-o în lipsă de contur.

Ieri vântul spulbera o urmă de ninsoare
în dans ameţitor de pete de visare
ce se topeau pământului pentru rodire nouă
şi visului seminţei la strop curat de rouă.

Azi soarele la fel e de neputincios,
iar norii zarea o cutreieră pe jos,
câmpia-i arsă, verdele de grâu timid
se pierde-n cenuşiu ca lacrima în rid.

O fâlfâire stingheră de aripă
care străpunge ochiul doar pentru o clipă
e de ajuns ca să stârnească zâmbetul firav,
că aripa aceea-i din zborul cel mai brav.

E un nagâţ, o pasăre ce desenează piruete
pe pânza cerului cu linii nu concrete,
ci cu surprinderi, cu emoţii şi cu încântare...
Ştia că primăvara-i la un surâs de soare!
(2014)

Gând din cuvântul Simonei, în jocul Irealiei iscat de întâlnirea cu primăvara.