Partea aceea din mine ce vrea să se arate,
Poate adevărată ori spoită jumătate,
Uneori înfrunzită, alteori împletită cu cântul,
Voi ştiţi că nu-s întotdeauna aşa cum par a fi.
Când îmi citiţi printre cuvinte gândul,
Uneori întreg, alteori scântei repede stinse,
Scăpând privirilor neatente, prinse
Numai de cei ce-l vânează înţelegându-l,
Voi ştiţi că nu-s întotdeauna aşa cum par a fi.
Când printre gânduri îmi citiţi în inimă adâncul şi întinsul,
Ori lacrima, surâsul sau vreo bătaie rătăcită
Pe care-o simte numai cel ce poartă-n suflet oglinda potrivită,
Netulburată cât îi ţine necuprinsul,
Voi ştiţi atunci că sunt ce par a fi.
(2012)
Cine ori ce nu e ce pare-a fi
Aflaţi urmând cărările la psi.
Încă n-au venit cei care ar trebui să-mi instaleze netul. Mă chinui citind pe un telefon, dar îmi lipseşte dialogul cu voi.
Totusi e bine ca cei ce iti (ne) citesc in inima adanc sa nu fie prea multi. nu e un avantaj in a fi descoperit in fata lumii. Frumoasa poezea :).
RăspundețiȘtergereMulţi privesc, puţini văd...
ȘtergereMulţumesc, vavaly! :)
Foarte puţini au, de obicei, "oglinda potrivită", şi, după cum spune şi vavaly, probabil că e mai bune aşa :)
RăspundețiȘtergereAşa e... foarte puţini, dar aceea sunt cei cu adevărat importanţi. :)
ȘtergereOglinda potrivita e doar apanjul celor speciali, asa cred si eu. Frumoasa poezie, ca intotdeauna.
RăspundețiȘtergereMulţumesc, dor! Suntem cu toţii de acord... :)
Ștergerecarmen, ştii prea bine, o ştim amândouă, poezia este forma de literatură care "dezbracă" cel mai mult... iar tu o foloseşti cu predilecţie. de-aceea eu ştiu că nu eşti ce pari altora a fi, ci ceea ce te arată poezia ta.
RăspundețiȘtergereai răbdare, să sperăm că lucrurile se vor remedia... cândva. noi te aşteptăm cuminţi!
poezia dezbracă până la miez, doar că miezul e alunecos... şi fiecare îl vede şi-l înţelege din partea din care priveşte. m-am întors... în sfârşit! mulţumesc pentru gândurile bune! au ajuns toate până la mine şi m-au emoţionat de fiecare dată! :)
ȘtergereŞtim tot despre tine! :lol: Abia aştept să revii, niciun vers nu-mi vine să-ţi las, ştiindu-te absentă. Şi eu o să aştept cuminte, lânga pisică. Ne-om juca când ne revii.
RăspundețiȘtergereNici nu-i mult de ştiut... un suflet de om
Ștergerefăcut bucăţi în cuvinte legate şirag.
Uneori mă întreb şi eu, culegându-mi din pom
roadele vechi şi uitate, de unde se trag?
Mulţumesc, Alma! :)