Delir

I-o fi fost destinul crud şi nedrept,
Ori nu i-a păsat, n-a trăit înţelept,
Şi-a scufundat mintea în aburi de iele
Şi n-a mai ştiut cum să scape de ele.

Cu privirea neclintită, străină şi goală,
Cu mintea la fel, spălată de boală,
Părea o statuie fără soclu, care încă respiră,
O piatră sculptată cu sufletul liră
Cu corzile smulse şi cântecul lipsă...
I-a plouat cu tropot mărunt şi în clisă
I s-a schimbat întinatul pământ.
În noroi i s-a prins cel din urmă cuvânt,
N-au mai fost salutări trimise departe
Şi zâmbete strâmbe i-au căzut şi-au fost moarte.
Anii-i sunt clipe, iar clipele nori
Căci timpu-i cenuşă şi-i lipsit de culori,
Şi nu-i ştie slava şi nu i se-nchină
Când nu-i întuneric şi nu-i nici lumină,
Când n-are nici drum şi nu e nici scară
Pe care să urce şi numai coboară
În abisul căscat înăuntru şi cade în silă
Căci nu-i eficientă nici măcar o pastilă.

Delirase de febră, se văzuse sculptură
Din piatră cioplită, cu lacăt pe gură,
Cu lacăt pe minte şi ar fi cerut
Şi lacăt pe suflet, că mult a durut
Tăcerea şi groaza, nemişcarea şi-amarul...
Aflase acum cum arată hotarul,
Ştia ce înseamnă un an, ce înseamnă o clipă...
Erau prea de preţ ca să facă risipă!

I-a ajuns un surâs ca să spulbere nori
Şi să-şi umple iar timpul cu poveşti în culori.
(2012)

La psi găsiţi îndreptare către mai multe înţelesuri pentru aceleaşi douăsprezece cuvinte.