Totdeauna

E-aşa uşor să îl promiţi pe totdeauna
Când fără de sfârşit îţi pare viitorul
Sau când departe-l vezi şi când îţi e totuna
Pasul uşor ori liber zborul.

Mereu e-o vorbă ca oricare alta,
Şi crezi în ea şi-o spui fără să minţi,
Şi înainte ţi se-aşază dăltuită soarta
Încoronându-ţi gândul cu visele fierbinţi.

Apoi, când se scurtează zarea
Şi cerul cade mai aproape de pământ,
Din îndoială creşte întrebarea:
Cât e-adevăr şi cât minciună în acel cuvânt?

Chiar dacă idealul ţi-a rămas frumos
Şi jinduieşti să nu-i cunoşti sfârşitul,
Ai înţeles că pentru totdeauna e puţin mai jos
Decât îţi plănuiseşi infinitul.

Deodată gândul altfel se măsoară
Şi, mai târziu, mereu devine pentru-un timp,
În ordinea firească ce-i viu tot trebuie să moară
Cum pietrele se sparg în fire de nisip.

Iar promisiuni făcute pentru toată viaţa
Se risipesc tăcut ca valul înşirat pe mal,
Iubiri fără sfârşit se sfâşie ca ceaţa
Şi-au gust amar şi iz de ireal...

Dar poţi, fără să ai în faţă veşnicia,
Să faci visările să se închege,
Să le sădeşti ca să-ţi rodească glia
Şi să păstrezi speranţa ca literă de lege.
(2012)