Noaptea inocenţei

De vârsta inocenţei… încerc să îmi aduc aminte
E-aşa demult şi-aşa de vag că nu mai am cuvinte
Din visul ei alunecând prin ani ca o himeră,
E-aşa demult că parc-ar fi de tot din altă eră.

Am răsfoit caiete vechi cu foi îngălbenite,
Scrise atent şi caligrafic şi-atât de recitite
Că literele s-au topit şi-i greu de înţeles
Cum s-au găsit, cum s-au legat, de unde s-au ales.

Erau chemări cu deznădejde şi dor neterminat,
Erau ploi triste, ploi cu lacrimi… pentru ce? Am uitat…
Erau şi bucurii în versuri, şi promisiuni eterne,
Şi noaptea, vise fără somn în cuibul dintre perne.

S-au spulberat în zori ce-au ars fără vreun pic de milă
Visul curat şi i-au închis cenuşa lui umilă
În urna grijilor mărunte a zilelelor de mâine
Care tot vin cu întrebări despre bucăţi de pâine.

S-au spulberat şi-n înserări, întunecând cu lacrimi
Iubirea pură înghiţită de râu de rău şi patimi;
Din noaptea blând-a inocenţei a mai rămas speranţa,
Şi ea ascunsă ca să nu îşi irosească viaţa.

Rămasă azi fără iluzii, mai jos cu nişte vise,
Cred mai puţin sau chiar deloc în vorbele promise,
Am nişte semne peste suflet şi mi-am făcut armură
Din cicatrici ce nu se şterg - pecete şi măsură.
(2012)

Despre alte nopţi ale inocenţei se vorbeşte astăzi în Clubul psi.