O iarnă perfectă

Ar fi perfectă iarna venind pe nesimţite,
Fără să îşi ascută nici dinţii, nici cuţite
De ger muşcând prea aprig, de viforul cu zbor
De neoprit, prea aspru, prin tot pătrunzător;

Ar desena pe ramuri atât de ireale,
Nepotrivite flori, cu gheaţă în petale,
Ar înşira pe trunchiuri doar scoarţe argintii,
Ar umple tot văzduhul cu aripi străvezii;

Ocean cu valuri albe ar revărsa pe dealuri,
L-ar contopi cu cerul din care curg iar valuri
Din îngheţate pulberi de stele răsfirate
Ca în copilăria poveştilor uitate;

Ar creşte în grădină din oameni de zăpadă
O oaste neînvinsă ce n-ar putea să cadă
Decât la primăvară şi-atunci are să fie
Luată de dezgheţ în blânda lui robie;

La streşini, din lumină prelinsă, îngheţată
Coloane transparente ar încropi îndată,
Imaginea de orgă ar  zămisli din vânt
În mintea ce visează imaculat un cânt.

Şi toată întâmplarea ar ţine nişte zile
Cât ar sufla o dată Gerilă printre file
De calendar uitat pe-afară, pe terasă;
Iarna ar fi aievea crăiasa cea frumoasă.
(2012)

Inspirată de o iarnă grea şi de Blog Power