Viaţa mea

Viaţa mea-i dăruită cu noroc,
Scrisă pe-o pagină de foc,
Cu umbre, cu stele, cu nori,
Cu semne neînţelese uneori,
Urcând dinspre rugină
Către vâltoarea deplină
A gândului aprins
De flăcări de vis.

Vorba aceea se poate pierde,
Dacă nimeni n-o crede,
Şi-ar fi o tulburare adâncă.
Sufletul o fi de stâncă?
Mulţi au vrut să-l dezveţe de iubire
Şi-au vorbit în neştire.
Cine i-o fi ascultat ?
Auzul meu e ciudat;
Îi plac numai sunetele clare,
Venite dinspre soare,
Încărcate de bunătate,
Zidite ca o cetate.
(2000)

A fost o rătăcire

Tot ce a fost, a fost o rătăcire,
O întrebare fără vreun răspuns,
Un dor prea aprig pentru-a fi ascuns
Sau alungat de prin cuvinte şi privire.

Nu te-am uitat în zilele străine
Ce-nsingurată le-am trecut în vis
Şi-am nins din ramuri albe de cais
Zadarnice petale peste tine.

N-aş vrea să risipeşti vreodat-atâta viaţă
Într-o iubire tristă, fără început,
Chiar dacă flori uscate în suflet mi-au crescut
Şi ochii-ades s-au cufundat în ceaţă.

Parte să ai, la vremea când dorului te pleci,
Nu de amara rătăcire-ndelungată,
Ci doar de-o clipă crâncenă şi îngheţată,
Cu lacrimi grele-n suflet şi cu ochii seci.
(1990)

Despre

Să povestesc despre mine
Ca şi cum despre un străin aş vorbi,
Să spun câte ramuri îmi înmuguresc
Şi câte flori rămân netrezite în noapte
Şi să mai spun despre dragoste şi neadevăr
Şi despre adevăr şi dragoste,
Să vorbesc despre zâmbet şi lacrimi,
Despre risipa lor întru bucurie
Şi despre multe altele încă.
Dacă dezbrac haina aceasta de cuvinte,
Ce mai rămâne din mine?
(1991)

Primăvară

Copaci albi troienind în sângele meu
Flori calde şi bune
Ca prima iubire;
Păpădii zidind efemer
Dorul plantelor
De a repeta prin culoare
Soarele;
Aerul clar curgând
Printre frunze nehotărâte în verde;
Şi o ramură muşcând cu mugurii
Chipul de lumină al zilei.
(1988)

Aş vrea

Aş vrea să adormi
Cu ochii la stele,
Să mă visezi printre ele.
Aş vrea să uiţi
Toate cuvintele
Pe care nu ţi le-am dat eu în grijă.
Aş vrea să te cuprinzi
În râul meu de doruri
Ca într-o mlaştină care nu ucide.
Aş vrea să fii,
În tot ce eşti,
Numai eu
Şi nimic altceva
Să nu rămână în tine.
(1990)

Întoarcerea în cuvânt

Mă scutur de tine, rutină,
Când noaptea se-aşterne deplin,
Te las să te-ngropi în lumină
Şi gândului merg să mă-nchin.

Sunt ore prelungi când atârnă
Nesomnul de pleoapa mea grea
Şi-nvie o lume străină,
O lume ce-i numai a mea.

Acolo aripi taie zarea
Legate pe umeri de gând,
Pictează cu fulger visarea
Şi-apoi se întorc în cuvânt.
(2010)

Pasăre şi cer

În zborul nostru spre iubire
Am fost eu - pasăre, tu – cer;
Şi dansul aripilor mele
Ne-a-nvăluit în blând mister.

Fantasme bântuind prin lume,
Acum, mai mult ca niciodată,
Ne-am rătăcit dintr-unu-ntr-altul,
Şi pasăre, şi cer, deodată.
(1998)

Poate

Stau desculţă
În podul palmei tale
Şi gândesc:
Poate că pe aici
Se trece
În tine.
(1989)

Împlinire

Uneori culorile sunt sfâşiate din voaluri,
Uneori cuvintele sunt mai aproape de stele,
Uneori ziua are ochii albaştri
Şi noaptea adoarme în pragul visării.
Timpul acela străbate o mare de flori
Deschise pe umerii verzi ai bucuriei
Înfrunzind mereu din acelaşi dor
Înalt şi limpede împlinit.
(1988)

Ochi şi frunze

Ochii mei , ca frunzele vara.
În toamnă
S-or usca
Şi-or cădea
Pe pământ,
În pământ,
Tot mai jos,
Ca frunzele,
Cu frunzele…
(1988)

Tihnă

Ninge ca-n sufletul unui copil,
Cu priviri speriate de căprioară,
Cu galopuri iuţi în hora sentimentelor;
Ninge alb-albăstrui, clipe lungi,
E ninsă liniştea,
Mai tăcută decât umbra pietrelor;
Pădurile de mult sunt
Semne de argint pe faţa cerului
Şi-n singurătăţi stă neclintirea…
(1988)

Păsări albe

Sunt fântână de lacrimi de flori,
Cuprinsă în pământ şi în nisip şi-n pietre,
Văd ziua stelele şi, uneori,
Văd fâlfâiri de aripi curate
Şi simt dor de zbor albastru.
Apele mele vor atinge lumina
Grea de înţelesuri,
Apele mele vor urca adânc în sus
Cu dorul de aripi păstrat în ele,
Apele mele vor hrăni păsări albe
Cu lacrimi de flori
Pentru călătoria lor neştiută
Dăruită timpului.
(1988)

Veste

Am venit dintr-o lume ascunsă
În spatele norilor,
Să-ţi aduc ţie clipa de linişte.

Am venit printre păsări albe,
Hohotind în zbor,
Ca să-ţi aduc bucuria.

Am venit, iarăşi şi iarăşi,
În fiecare dimineaţă,
Ca să-ţi spun vestea cea bună:
Încă o zi ne scaldă în lumină.
(1999)

Gânduri în frig

În tristeţe cuvintele sunt greu de rostit.
Cât de uşor pot vorbi despre bucurie!
Mai dă-mi şi tu câteva cuvinte
Din când în când!

Să scriu despre flori când sufletul meu tânjeşte,
Când afară e zăpadă, nu pot.
Pe lângă albul zăpezii florile sunt impure.

Dor de tine printre crengi uscate,
Pădure de toamnă a sufletului.
Dor de tine şi de verde.
(1990)

Încă o clipă

Când ai să pleci,
Să laşi uşa deschisă
În urma ta.

Vreau să te zăresc încă o clipă…
(1991)

Efemeră păpădie

Vântul adie,
Efemeră păpădie,
Unde-ai dispărut?
Oare te-a durut?

A fost o clipă,
Sau doar risipă,
Am crezut că zbor,
M-a frânt un nor.

Ceaţă pustie
Peste ochi să fie,
Visul i-a orbit
Şi i-a mistuit.

Vântul adie,
Efemeră păpădie,
Numai un sărut,
Atât, şi-a trecut…
Oare te-a durut?
(1991)

Nu cere gândului să se supună

Nu sunt a ta! Şi nu voi fi decât din întâmplare.
Nu cere gândului să se supună,
Poate doar inima, nebună,
Va fi a ta, odată, cu mirare.

Să mă iubeşti, dar să nu-mi ceri
Să fiu femeia ta cuminte,
Aşa cum îţi aduci aminte
Din ce-am trăit în alte primăveri.

Iubeşte-mă! Şi te-oi iubi şi eu,
Dar lasă-mi aripa să zboare,
Să se înalţe pân’la soare
Şi, dezlegată, lângă tine-oi sta mereu.
(1999)

Don't ask my thoughts to flounder

I am not yours! I'll never be by any chance.
Don't ask my thoughts, so free, to flounder.
Maybe my heart in crazy dance
will be all yours, someday, with wonder.

Love me, but never ask of me again
to be your woman, dutiful and wise,
as you remember (and you hope in vain),
from what we've lived under those clear skies.

Love me!  And I'll love you, too, you know,
but let my wings to fly and raise
until they'll touch the sun and glow,
and then, I'll stay beside you. Always...
(2020)