duminică, 20 decembrie 2009

Vino în iarna mea geroasă


Vino în iarna mea geroasă
Şi spulberă zăpezile în vânt,
Adu cu tine, tumultuoasă,
Ninsoarea albă ca pe-un cânt.

Dintr-o colindă fă-mi o haină,
Îmbracă-mă cu ea ca să nu mor,
Din frigul aprig scoate-mă în taină
Şi du-mă-ntr-un iglu ca într-un dor.

Ascunde-mă de lume şi de geruri
Ascunde-mă de lupi, de urşi, de furi
Şi construieşte din zăpezi şi gheţuri
Grădini albastre şi păduri.

E numai alb pe sufletele noastre
Şi-i numai alb în lumea ce-am creat,
Ne vor pazi, de-acum, albastre astre
De viforul din noi, de mult iscat.

Ne-or încălzi în iarna noastră doruri
La focul viu al dragostei aprins
Când geruri, şi ninsori, şi vânturi
Un dans sălbatic joaca pe cuprins.

Vom învăţa durerea şi uitarea
Şi-ntr-un târziu, în gheaţă prefăcuţi,
Iubirea vom simţi, aievea,
Topindu-ne, izvoare ptintre munţi.

Şi vom afla de-a fost să fie,
Pentru noi doi, cei îngheţaţi în ger,
Noapte polară pe vecie
Ori soare răsări-va-n zori pe cer.

Căci, dacă dorul ce ne leagă
Colindele le-a zămislit din noi,
E spulberată iarna-ntreagă
Cu vânturi şi ninsori în roi.

Vino în iarna mea geroasă
Şi scutură troienele din drum,
Adu cu tine, tumultuoasă,
Deszăpezirea ta de-acum.
(1999)

6 comentarii :

  1. frumos :X:X:X

    Asta da poezie :*

    Felicitari :*

    M-ai surprins foarte placut :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt extraordinare aceste poezii. Ai un foarte mare talent. Mă miră că citeşti sărmanele mele creaţii... Totuşi, sper să le urmăreşti mai departe!
    Kisses, Andru:*:*:*:*
    P.S Câţi ani ai?

    RăspundețiȘtergere
  3. superb...esti geniala...de unde atata inspiratie??..app sunt crinoliciouss :)

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu ma simt onorata ca citesti ce scriu eu. mi se pare atat de frumoase si pline de emotie poeziile tale. superbe.

    RăspundețiȘtergere
  5. este superba :X:X:X
    se vede de la o posta ca pui suflet in aceste randuri >:D<

    RăspundețiȘtergere