Anacondeiere după Matilda
Se apropie de mine (drumu-i i-e deschis de-un paj)
cu pas mândru, trupul zvelt, ochi adânci. Are-n siaj
un alai de dansatoare tropotind în sarabandă,
cu sâni goi sub şal din voaluri şi mascaţi cu o ghirlandă,
evantaie sul în stânga, când cu dreapta, graţios,
îşi alintă mijlocelul subţirel şi mlădios.
Se opreşte-n loc şi ele râd şi îşi aruncă şaluri.
Împrejurul lui se-aştern coloratele lor voaluri.
Streaşină îşi face mâna peste ochi întunecaţi
şi se uită prin mulţimea de femei şi de bărbaţi
către mine. În privire i se-aprind văpăi de dor.
Eu mă-ncing... cu o centură şi-abia pot să nu îi zbor
între braţele lui tandre care ştiu să mă cuprindă,
să mă ţină strâns la piept lângă inima lui blândă.
E Ulise sau îmi pare? Cine e acest bărbat
care are chipu-i drag şi îmi intră în palat?
Cred că-i sol din altă lume unde cei la fel cu el
proslăvesc iubirea, viaţa, nu războiul cel mişel
şi nu-şi lasă-nsingurate soaţe şi amante-acasă,
scoarţe aspre, fără capăt, ani, la stative să ţeasă
când nu pun carne de miel la sărat în putini vechi
sau când nu prăjesc scovergi, ca să le mai joace-un renghi
unor peţitori tehui ce nesăbuit socot
că au şanse să se-nfrupte... Dar s-au lins demult pe bot.
Dar se-aude iarăşi goarna care cheamă la război
şi deschid nelămurită ochi încercănaţi şi goi.
Ba-i cocoşul care iar m-a trezit mult înainte
ca visul să se sfârşescă aşa cum mi-am pus în minte.
Am tot dreptul să îl tai, să-i adun penele sul,
chiar pe cele de la coadă care îl făceau fudul,
şi să le arunc în foc, să văd cum le răsuceşte
ca pe nişte uscături de scovergi - gospodăreşte!
Iar din carnea lui aţoasă voi găti un borş cu şal
de verdeţuri opărite-n sarabanda unui bal
de bulbuci şi de bulboane cu siaj puţin sărat,
după gust, aşa cum mama-n tinereţe m-a-nvăţat.
Eu socot cu chibzuinţă c-are să fie gustos,
chiar de l-oi face bogat şi-o ieşi un pic mai gros,
că n-am să respect ce spune cartea cu scoarţe de piele
ţinută în mâna stângă, toată plină de inele,
în vreme ce-n mâna dreaptă spânzur lingura de lemn
şi ba o învârt în oală, ba o pun la carte semn.
Oi mânca şi-oi adormi sătulă şi îmbuibată
şi-oi uita de stative şi de carnea cea sărată.
Ploaia îmi va răpăi peste streaşină şi,-n vis,
iar am să primesc un sol din tărâmul interzis
în care bărbaţi cuminţi proslăvesc iubirea, viaţa,
nu războiul cel mişel. Iar apoi, când dimineaţa
se va strecura-n ferestre printre voaluri de mătasă
şi Ulise va intra cu alaiul lui în casă,
întunericul privirii-i se va-nvăpăia de dor.
Eu am să mă-ncing şi-ndată într-un suflet am să zbor
între braţele lui tandre care ştiu să mă cuprindă,
să mă ţină strâns la piept lângă inima lui blândă.
Nici războiul, nici cocoşul nu vor mai suna din goarnă,
iar eu am să mă trezesc doar şi numai dintr-o toană.
(2015)
Grădina cu vise şi visuri - aici
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
vineri, 12 iunie 2015
duminică, 7 iunie 2015
Ecou neînceput
Ţi-am dat în dar cuvintele acestea
în care mă destram la ceas de seară.
Îmi cânţi tăcerea pe strune de chitară
şi o aprinzi, să ni se ducă vestea.
Din focul dintre noi a răsărit
o dimineaţă proaspătă, albastră
şi mi se-aştern dincolo de fereastră
cocori în zbor de aur valsând neistovit.
Mi-e foame de cuvânt şi sete ţi-e de cânt.
Se împletesc spirale din întâmplarea noastră,
în cercuri se dezleagă o pasăre măiastră
din şoaptele firave, dospite de pământ.
M-am destrămat poem, m-ai adunat pe strune
şi m-am primit în dar, din tine, înapoi.
La chip păream aceiaşi, pe dinăuntru - noi,
neînceput ecou, gata să ne răsune.
(2015)
în care mă destram la ceas de seară.
Îmi cânţi tăcerea pe strune de chitară
şi o aprinzi, să ni se ducă vestea.
Din focul dintre noi a răsărit
o dimineaţă proaspătă, albastră
şi mi se-aştern dincolo de fereastră
cocori în zbor de aur valsând neistovit.
Mi-e foame de cuvânt şi sete ţi-e de cânt.
Se împletesc spirale din întâmplarea noastră,
în cercuri se dezleagă o pasăre măiastră
din şoaptele firave, dospite de pământ.
M-am destrămat poem, m-ai adunat pe strune
şi m-am primit în dar, din tine, înapoi.
La chip păream aceiaşi, pe dinăuntru - noi,
neînceput ecou, gata să ne răsune.
(2015)
sâmbătă, 6 iunie 2015
Aproape te ştiu
Aproape te ştiu, dar îmi scapă ceva...
E ceva lunecos în tăcerea ta grea,
un mister adumbrit, dincolo de cuvinte,
din care se scurg aduceri aminte.
L-am ştiut mai demult, înainte de tine.
Îl găsisem prin suflet, cuibărit printre vine
de tăceri înnodate, ca şi cum, de l-ar spune,
cuvântul acela l-ar topi, l-ar răpune.
Înc-o dată să-l aflu mi se pare uşor
şi împrăştii prin suflet mirare şi dor,
trecute iubiri, speranţele moarte,
şi cele în mugur le arunc într-o parte...
Am făcut vălmăşag ca-n sfârşitul de lume
şi încă nu-i dau de chip şi de nume.
Şi-atunci mă întorc către tine şi-ascult
tăcerea ta grea prăvălită-n tumult
peste sufletul meu răvăşit de-ntrebări.
As vrea să rămân mai săracă-n mirări
când îmi spui, când mă porţi pe unde n-am fost,
când m-alinţi şi-ntr-o palmă îmi faci adăpost?
De te-aş şti pe de rost, mi-ai fi mai aproape?
Ori de-aş pricepe tot ce-ascunzi după pleoape?
Aproape te ştiu , dar îmi scapă ceva...
Eşti tu şi-un mister...şi-i bine aşa.
(2015)
Aproape ştiam pe de rost ce cuprinde
tabelul pe care Eddie îl prinde
săptămânal la final de articol.
Dar Vero îmi pune ştiinţa-n pericol
când strigă din goarnă, căpitan de cuvinte,
şi-adună noi forţe pentru jocul cuminte.
Iar eu mă înclin şi mă bucur cu voi
că avem de citit bloguri vechi, bloguri noi...
E ceva lunecos în tăcerea ta grea,
un mister adumbrit, dincolo de cuvinte,
din care se scurg aduceri aminte.
L-am ştiut mai demult, înainte de tine.
Îl găsisem prin suflet, cuibărit printre vine
de tăceri înnodate, ca şi cum, de l-ar spune,
cuvântul acela l-ar topi, l-ar răpune.
Înc-o dată să-l aflu mi se pare uşor
şi împrăştii prin suflet mirare şi dor,
trecute iubiri, speranţele moarte,
şi cele în mugur le arunc într-o parte...
Am făcut vălmăşag ca-n sfârşitul de lume
şi încă nu-i dau de chip şi de nume.
Şi-atunci mă întorc către tine şi-ascult
tăcerea ta grea prăvălită-n tumult
peste sufletul meu răvăşit de-ntrebări.
As vrea să rămân mai săracă-n mirări
când îmi spui, când mă porţi pe unde n-am fost,
când m-alinţi şi-ntr-o palmă îmi faci adăpost?
De te-aş şti pe de rost, mi-ai fi mai aproape?
Ori de-aş pricepe tot ce-ascunzi după pleoape?
Aproape te ştiu , dar îmi scapă ceva...
Eşti tu şi-un mister...şi-i bine aşa.
(2015)
Aproape ştiam pe de rost ce cuprinde
tabelul pe care Eddie îl prinde
săptămânal la final de articol.
Dar Vero îmi pune ştiinţa-n pericol
când strigă din goarnă, căpitan de cuvinte,
şi-adună noi forţe pentru jocul cuminte.
Iar eu mă înclin şi mă bucur cu voi
că avem de citit bloguri vechi, bloguri noi...
vineri, 5 iunie 2015
Un dram de minte şi-o brumă de noroc
Un dram de minte şi-o brumă de noroc
aşază cratimă între necaz şi bucurie.
Un licărit plăpând sau cel mai aprig foc
aduc pe-ntunecatele retine, din viaţă, o felie.
Se arcuieşte-n salt felina pe-o muchie de clipă
şi pentru prada-i se conjugă verbul a fi doar la trecut.
Se curmă prematur o viaţă, dar nu întru risipă.
Se-nfruptă din necaz norocul de temut.
În calea lui cea nouă torent de ape tulburi
amestecă de-a valma pământ, viaţă şi moarte.
Norocul mai alege din sâmburi începuturi:
nimicului - negare, speranţei - zări curate.
Aduc pe-ntunecatele retine, din viaţă, o felie.
Un licărit plăpând sau cel mai aprig foc
aşază cratimă între necaz şi bucurie
un dram de minte şi-o brumă de noroc.
(2015)
Un dram de minte şi-o brumă de noroc
ne sunt de trebuinţă să legăm
cuvintele duzinii la un loc
şi-apoi cu ele să ne desfătăm
unii pe alţii şi pe cei ce ne citesc.
De-aceea, ca de fiecare dată, vă poftesc
acolo unde Eddie ne adună
şi ne păstrează împreună.
Pentru aceasta, nu de-ajuns, îi mulţumesc!
aşază cratimă între necaz şi bucurie.
Un licărit plăpând sau cel mai aprig foc
aduc pe-ntunecatele retine, din viaţă, o felie.
Se arcuieşte-n salt felina pe-o muchie de clipă
şi pentru prada-i se conjugă verbul a fi doar la trecut.
Se curmă prematur o viaţă, dar nu întru risipă.
Se-nfruptă din necaz norocul de temut.
În calea lui cea nouă torent de ape tulburi
amestecă de-a valma pământ, viaţă şi moarte.
Norocul mai alege din sâmburi începuturi:
nimicului - negare, speranţei - zări curate.
Aduc pe-ntunecatele retine, din viaţă, o felie.
Un licărit plăpând sau cel mai aprig foc
aşază cratimă între necaz şi bucurie
un dram de minte şi-o brumă de noroc.
(2015)
Un dram de minte şi-o brumă de noroc
ne sunt de trebuinţă să legăm
cuvintele duzinii la un loc
şi-apoi cu ele să ne desfătăm
unii pe alţii şi pe cei ce ne citesc.
De-aceea, ca de fiecare dată, vă poftesc
acolo unde Eddie ne adună
şi ne păstrează împreună.
Pentru aceasta, nu de-ajuns, îi mulţumesc!
marți, 2 iunie 2015
Invenţia perfectă
Nici n-ai inventat-o încă
şi i-ai dat de grijă
atât de multe.
Şi în grijă
inima –
atât de mult…
Menajeaz-o puţin
măcar la început
până prinde rădăcini
nedefinite
(adică asemănătoare
unor micelii cotropitoare),
necondiţionate
şi neîncepute
în altă parte.
Pe urmă lasă-ţi toate grijile
în grija ei.
Are ea grijă
să ţi le înapoieze,
una câte una,
spre rezolvare.
(2015)
Când Uitucul îi spune să-i amintească s-o inventeze.
şi i-ai dat de grijă
atât de multe.
Şi în grijă
inima –
atât de mult…
Menajeaz-o puţin
măcar la început
până prinde rădăcini
nedefinite
(adică asemănătoare
unor micelii cotropitoare),
necondiţionate
şi neîncepute
în altă parte.
Pe urmă lasă-ţi toate grijile
în grija ei.
Are ea grijă
să ţi le înapoieze,
una câte una,
spre rezolvare.
(2015)
Când Uitucul îi spune să-i amintească s-o inventeze.
Incandescenţe (XV)
Dar
Din flori de sufletning petale de poem:
dar nemuririi...
Vară
Parfum de salcâm,
fluturi pe florea de mac,
iubiri în mugur.
Rostogolire
Argint viu - gândul,argint viu - cuvintele -
boabe de viaţă.
(2015)
Nicio umbră
Rămâne în urmă-ţi parfumul,
tu pleacă,
cerând de la timp să ne uite.
În nerostire-ţi laşi scrumul
să şteargă
către mine cărări, amănunte...
Ce-a fost între noi va rămâne
candelă mută
ce-alungă o umbră-n tablou.
Târzie, ziua de mâine,
acută,
îţi simte parfumul... ca nou.
Nu-i între noi nicio umbră
să stea,
să ne-ntunece cerul
şi nici amintirea nu-i sumbră.
O stea
adânceşte misterul
rămas după neîntâmplarea
din noi.
Ne-ntrebăm ce-ar fi fost
de ne-ar fi cuprins zarea
pe-amândoi
în deplinul aceluiaşi rost.
(2015)
Amintiri şi versuri stârnite de Dana.
tu pleacă,
cerând de la timp să ne uite.
În nerostire-ţi laşi scrumul
să şteargă
către mine cărări, amănunte...
Ce-a fost între noi va rămâne
candelă mută
ce-alungă o umbră-n tablou.
Târzie, ziua de mâine,
acută,
îţi simte parfumul... ca nou.
Nu-i între noi nicio umbră
să stea,
să ne-ntunece cerul
şi nici amintirea nu-i sumbră.
O stea
adânceşte misterul
rămas după neîntâmplarea
din noi.
Ne-ntrebăm ce-ar fi fost
de ne-ar fi cuprins zarea
pe-amândoi
în deplinul aceluiaşi rost.
(2015)
Amintiri şi versuri stârnite de Dana.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)