Aproape te ştiu

Aproape te ştiu, dar îmi scapă ceva...
E ceva lunecos în tăcerea ta grea,
un mister adumbrit, dincolo de cuvinte,
din care se scurg aduceri aminte.

L-am ştiut mai demult, înainte de tine.
Îl găsisem prin suflet, cuibărit printre vine
de tăceri înnodate, ca şi cum, de l-ar spune,
cuvântul acela l-ar topi, l-ar răpune.

Înc-o dată să-l aflu mi se pare uşor
şi împrăştii prin suflet mirare şi dor,
trecute iubiri, speranţele moarte,
şi cele în mugur le arunc într-o parte...

Am făcut vălmăşag ca-n sfârşitul de lume
şi încă nu-i dau de chip şi de nume.
Şi-atunci mă întorc către tine şi-ascult
tăcerea ta grea prăvălită-n tumult

peste sufletul meu răvăşit de-ntrebări.
As vrea să rămân mai săracă-n mirări
când îmi spui, când mă porţi pe unde n-am fost,
când m-alinţi şi-ntr-o palmă îmi faci adăpost?

De te-aş şti pe de rost, mi-ai fi mai aproape?
Ori de-aş pricepe tot ce-ascunzi după pleoape?
Aproape te ştiu , dar îmi scapă ceva...
Eşti tu şi-un mister...şi-i bine aşa.
(2015)

Aproape ştiam pe de rost ce cuprinde
tabelul pe care Eddie îl prinde
săptămânal la final de articol.
Dar Vero îmi pune ştiinţa-n pericol
când strigă din goarnă, căpitan de cuvinte,
şi-adună noi forţe pentru jocul cuminte.
Iar eu mă înclin şi mă bucur cu voi
că avem de citit bloguri vechi, bloguri noi...