Degustări

Soarele are gust de fructe pârguite:
cireşe cu ispită, caise oneste, piersici pufoase.
Puf de păpădie plin de lumină,
îşi împrăştie soarele gustul.

Luna miroase a iasomie în nopţile acestea,
iar gustul ei e palid şi fin, de cremă de lămâie
din prăjitura bunicii, rămas pe cerul amintirii...
Nimic nu va mai fi la fel vreodată.

Curcubeul are ceva din gustul soarelui
şi ceva din gustul ploii,
limpede şi înţelept, mergând drept la ţintă,
punte peste văzduh,
iar la capete, dacă atinge zarea
prinde iz de pământ reavăn.
(2013)

Citind din Alma Nahe aşa mi-a zburat gândul...

Condamnat

N-a ştiut unde paşii l-au dus
în noaptea aceea de grea tulburare.
Întâi a urlat, apoi, amorţit şi redus
la un bob de-ntuneric din bezna cea mare,

a căzut lâng-un perete printre alte gunoaie.
Au urmat cenuşii, zile şi nopţi între ziduri închise
şi între gratii de fier care nu se îndoaie.
Trăieşte pierdut, fără gânduri, amintirile-s stinse…

Un chip cu privirile fixe-l trezeşte în miezul de noapte,
îl scutură groaza, pe frunte sudori curg fierbinţi.
Înjură, îşi scutură capul, alungă coşmarul departe
şi rar, mult prea rar, deapănă gânduri cuminţi.

Atunci şi-aminteşte iubirea din timp străveziu.
Fiorul ei abia-l mai înţelege...
Parcă-i din altă viaţă, trăită după altă lege
şi-oricum, de acum e mult prea târziu.
(2013)

dialog cu Mitzaa Biciclista, continuarea la Vero

Dorinţa

I-a prins un puf din cele care poartă de la ciulin sămânţă,
să-l scuipe-ntâi, să-l bage-n sân, să-şi pună o dorinţă.
I-a spus că dacă face-aşa oricare gând se împlineşte.
Ea, tânără şi cumincioară, l-a ascultat, fireşte.

N-a spus la nimeni, niciodată ce şi-a dorit atunci.
Secretul ei, în sân păstrat, furat din cele lunci
în care fulgul de ciulin ar fi plutit cu vântul
nu l-a aflat nicio fiinţă cât ţine tot pământul.

Din când în când parcă-i apare într-un cârlig de geană,
dar umbra pleoapei îl pândeşte şi înapoi îl cheamă.
De-aceea poartă în privire o urmă de mister,
un strop mărunt de întuneric pe colţul ei de cer.

Şi nici n-a spus dacă dorinţa i s-a-mplinit vreodată
sau ea, nu chiar la fel de jună azi, cuminte, înc-aşteaptă.
Ori poate că a şi uitat de fulgul cu noroc,
iar întâmplarea de atunci e un crâmpei de joc
pe care-l joacă-ndrăgostiţii, ţinându-se de mână,
cu sufletele împletite, ca astfel să rămână.
(2013)

Câte dorinţe stau ascunse sau din tabel se dezvelesc
află doar cei care cu drag revin şi ne citesc
în clubul psi.

Flori de miere?

Ştiţi mirosul acela dulce de miere din fâneţe
scăldate în lumină în fragedele dimineţe
după ce roua se preface în abur nevăzut
sau poate-n fluturi care ţin pe aripi polen de flori cusut?

Azi am găsit mănunchi de flori albe, mărunte
fragile, tremurând de frică să nu zboare unde
le-ar duce vântul deşirat de vară timpurie
mai înainte ca mirosul lor vreo gâză să îmbie
ca să îşi împlinească menirea, să rodească
şi din sămânţa lor întreaga seminţie să li se înmulţească.

Şi ştiţi în vârful cui erau acele flori
ce miroseau atât de dulce că îţi stârneau fiori
şi parcă mierea ţi se prelingea pe buze?
Când veţi citi, aş vrea să vă admir privirile confuze
dacă acum afaţi întâia oară şi-aveaţi altă părere...
Ştiţi? Florile de hrean miros frumos a miere.
(2013)

Şoaptă

Furtuna, în amurg, cu un genunchi pe-o margine de zare,
a stins incendiul de pe cer şi visul din culoare.
În vânt, un nor umflat, cu burta crescându-i înainte,
cu umbra peste flori din iarbă ori cele din cuvinte,
se pregătea să ude leoarcă ce-avea Atlas pe umeri.
În urma lui erau alţi pui, prea mulţi ca să îi numeri.
După ce s-au rostogolit, s-au despicat în două
şi-n mijloc cerul înnoit a strălucit de rouă.
Stelele umede clipeau către pământul blând
din care pâinea răsărea ca şoapta dintr-un gând.
(2013)

M-am întrebat pe la vreo miercuri
dacă mai ştiu, dacă mai pot
cuvintele duzinei din nou să le înnod
şi-n înţelesuri să le aflu rod.
Am încercat şi le-am văzut dansând
sfios întâi, pe urmă fremătând
de nerăbdare să plece la bal în clubul psi
şi să danseze cu cei pe care îi vor întâlni.

Pe

Pe tâmple buclele inele
cu mâna stângă le-nfăşor
şi şterg o lacrimă de dor
prelinsă noaptea printe stele.
Pe gură mi s-a amuţit
cuvântul de câte mirări
prin ochii vii cu-albastre zări
asupra mea s-au năpustit.
Pe umeri aripi mi s-au scurs
de nor, de dor, de zbor - izvor
pentru ivirea zorilor
după oricare alt apus.
Pe pântec mi-au crescut copii
şi au plecat în lumea largă
care de-aceea mi-e mai dragă -
cuib pentru fiice, pentru fii.
Iar inima, cât va mai bate,
e pasăre în colivie
şi-o dau şi ei, şi lui, şi ţie,
să cânte-n fiecare noapte,
să-nchidă spaimele o mie
şi să desprindă bucurie
din triluri, din cuvânt, din şoapte.
(2013)

anacondeiere după un suflet: psi

Rafturi

Atâtea rafturi câte-avem pe-acasă fiecare...
În ele amintirile stau puse cu grijă la păstrare
şi-atâta praf se-adună peste ele şi le-ascunde
că uneori abia de mai ghiceşti ce ai păstrat şi unde...

Nici nu-i nevoie să le arzi, că singure dispar.
Când nu mai sunt le uiţi de tot şi, poate, nici măcar
nu ştii că a rămas un gol, dar simţi un dor adânc
de nu ştiu ce, de nu ştiu cum, de stele care plâng.

Tu stai pe raftul nu ştiu cui, la fel, deschisă carte,
şi îţi dezvălui ca pe-un dar, din litere, pe toate.
De le-o citi, de le-o-nţelege, de le-o pătrunde până-n miez
e un noroc, iar dacă-şi face încă o dată crez

din scrumul scuturat din tine, cu litera arzândă,
şi-l ţine-n palme şi nu-l pierde o singură secundă,
atunci asfaltul de sub tălpi nu-l duce mai departe,
ci-l prinde lângă raftul tău, neprăfuită carte.
(2013)

psi dialog