Fără leac

Nu ştiu dacă m-am vindecat sau dacă-s tot bolnavă
De altă boală fară leac şi cu atât mai gravă.
Unii mi-ar spune că m-am pustiit şi m-am uscat de tine
Când înapoi mi-am luat de tot simţiri şi-aşa puţine,
Le-am încuiat atentă cu lacătele roase de rugină
Iar cheile pierdute-s toate-ntr-a timpului ruină.

Ar plânge-n pumni de mila mea şi nu ar înţelege
De ce îmi cântă inima tăcerea-n altă lege,
De ce s-au potolit de-un timp cadenţele nebune,
Iar de ar întreba de ce, nici n-aş avea ce spune,
Decât că toată boala mea şi tot acest pustiu
E-un adăpost ocrotitor pentru un suflet viu.
(2012)

O iarnă lipsă

Fulgi de zăpadă se topesc sus în cer.
Nu mai ninge de-o vreme. De ce? E-un mister
Că nu se cuvine omătul să cadă
Pe praful din inimi, pe câmpuri, pe stradă,

Să acopere alb, să îngheţe curat,
Să ascundă tristeţea sub troian afânat
Cu lumină intensă, aprinsă lucire
Ce arde cu ger de-o atingi cu-o privire.

Se dizolvă in cer fulgi nenăscuţi de zăpadă.
Se întâmplă din nori numai lacrimi să cadă
Şi plâng în văzduh; cu cenuşa din frunze
Se-amestecă stins în noroaie ursuze.

Cândva nelipsită, haina albă de blană
Cu dantela bogată, sclipind diafană,
Aproape pierdută prin ani de demult,
N-a adus-o din stepe al iernii tumult.

Vârtejul de-acum nici Crivăţ nu este,
Nici nu pictează decor de poveste
Cu omăt şi cu gheţuri, cu fulgii în zbor,
Sprijiniţi pe lumină şi pe geruri, uşor.
(2012)

Răsărit

Acolo unde noaptea moare
Pe ceruri candele se sting uşor,
Apoi trandafirii se-aprind în zare
Incendii îmblânzite în fuior de nor.

Îşi clatină tremurător văzduhul,
La căpătâiul lumii izbucneşte
Cu marginea rotundă şi-năuntru focul
Orbind privirea care îndrăzneşte.

Pictează peste întuneric pete,
Inundă cu culoare blândă
Pasteluri delicate cu contururi nete
În care viaţa creşte fremătândă.

Închide vise ireale în uitare,
Împrăştie mistere neelucidate,
Dar chiar şi-aşa oricare lucru-şi are
Ascunsă înapoi puţină noapte.
(2012)

Pupic

Fetiţa şi băiatul meu
mi-au spus că vor o poezie
pe care să le-o scriu chiar eu,
s-o-nveţe pe de rost, s-o ştie.

Şi n-am ştiut ce să le spun:
despre-ale lor copilării,
ori despre toate ce le-adun
în lada lor cu jucării.

Dar m-am gândit: de bună seamă,
dacă le dau un pupic
şi spun că îi iubeşte mama
n-or să mai facă botic.
(1999)

Mestecenii subţiri şi drepţi

Mestecenii subţiri şi drepţi, coloane de lumină,
Cu frunzele neliniştite că le-a găsit vreo vină
O adiere rătăcită, atâta de uşoară
Că, poate, nimeni n-a simţit-o 'nainte să dispară
Şoptesc cu freamăt despre-o vreme când în bătaia lunii
Au dănţuit prinţi şi prinţese în horă, ca nebunii,
S-au învârtit ameţitor din ce în ce mai iute
Şi-au tropotit răsunător cadenţe neştiute
Trezind din somnul lor adânc demult uitate umbre,
Le clocotea venin prin vine şi-n inimile sumbre
Că din coşmarul lor au fost aduse prea abrupt;
S-au prins în horă lângă prinţi, dar cântecul s-a rupt
Şi vaiete din voci creşteau şi se stingeau apoi
În trosnete cutremurate şi freamăte de foi.

Mestecenii subţiri şi drepţi, înlănţuiţi în horă,
Tot numără prin anotimpuri secundă după oră
Şi le măsoară cu nelinişti, cu ploile de frunze,
Şi cu zăpezi, şi iarbă crudă, şi zbor de buburuze.
Prinţi şi prinţese în păduri cu zvelte siluete,
Cu adieri plutind a verde prin delicate plete,
Coloane albe de lumină întinse către cer
Îşi tremură şoptit povestea în foşnet efemer.
(2012)

Din sare şi din mare

Am plecat din mine, bucată cu bucată,
Mi-am rătăcit aiurea suflarea tremurată,
Şi fâlfâiri de inimă sau fâlfâiri de-aripă,
Pe toate le-am pierdut în nu ştiu care clipă.

În colţul de alee pe unde trec mereu
Mi s-a lipit o urmă de pas şi-atârnă greu.
Un şchiopătat uşor, aproape nevăzut
De-atunci mă însoţeşte trăgându-mă spre lut.

Dar cel mai mult am scuturat din mine
Când m-am întors din valuri în apele mai line
Şi am lăsat câte-o iubire în barca de salvare.
A înghiţit-o marea şi-a preschimbat-o-n sare;

În sare pentru lacrimi sau pentru pus pe rană
Când rupte şi pierdute-s în rătăcire vană
Bucăţile de suflet unde păstram fiori
Pe care înainte-i credeam nemuritori.

Chiar dacă fără chibzuinţă m-am risipit în vreme,
Furtuni neobosite ştiu încă să mă cheme
Şi nu mi-au sfâşiat de tot nici barca de salvare
În care mă adun din sare şi din mare.
(2012)

Cartea cu vise

Când ai să răsfoieşti prin cartea ta cu vise
Ai să găseşti vreo câteva ce-s interzise
De lume, de tradiţii sau chiar din întâmplare
Şi-ai să te miri, şi-ai să te răzvrăteşti fiindcă doare
Mai mult să îţi ucizi dorinţe şi să te lupţi cu tine
Decât să-i zgâlţâi lumii zăbrelele bătrâne.
(2012)