duminică, 28 iulie 2013

De obicei trăiesc, din când în când exist...

Aş vrea să strig: "Trăiesc!" şi până-n miez să simt
învolburarea apelor răzbind de sub pământ,
să n-am nicio secundă în care ochii goi
privesc fără să vadă al lumii viu şuvoi.

Aş vrea să-mi fie plină carafa cu iubire...
Iubirea, câteodată, e praf şi amăgire.
Am fost de-atâtea ori pustie şi-aşteptând
ca ploaia să mă umple cu valul ei de gând.

Am încercat durerea s-o-nchid în nefiinţă.
S-o macin şi s-o spulber în vânt nu-i cu putinţă,
dar ştiu s-o fac să tacă şi-atunci sunt mai puţin,
iar ce rămâne-n urmă aduce a pelin.

Vin clipe lungi în care ori sunt, ori parcă nu-s
în miezul meu cel tainic, dar încă n-am apus...
Am ars. Cenuşa-i un semn de vindecare.
Din palma lumii iau din nou un colţ de zare.

Mocnind pe dedesubt mi-e jarul tot aprins,
în timp ce în afară mă scurg în necuprins
şi strig din toţi rărunchii: "Trăiesc!" încă o dată
Din când în când devin aşa necugetată:
trăirea-mi se revarsă ca sufletul culorii
şi-mi iese prin cuvinte, prin ochi şi prin toţi porii.
(2013)

Şi ei trăiesc cu patimă cuvântul
şi-i folosesc nu numai existenţa,
ci în simţire şi-n idee-i prind esenţa
şi când o dăruie le-auzi din suflet cântul.

Darul, la fel ca totdeauna,
se-aşază în tabel la psi
şi-oricine vrea-i desface câte una
filele pline de-a trăi şi de a fi.

12 comentarii :

  1. Frumos se mai aşeazã cuvintele-ţi alese
    Se vede cã trãirea e însãşi existenţa
    Ce curge neopritã şi plinã de sublim.
    Şi picurã în versuri iubire şi pelin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aş vrea să-mi fie existenţa doar trăire,
      dar sunt şi clipe când mă odihnesc...
      şi mi-aş dori în vers mai mult iubire
      decât pelin, iar pentru vorba-ţi dulce mulţumesc.

      Ștergere
  2. Orice ţi-aş scrie ar suna banal. Iartă-mă! Mi-am pierdut cuvintele! Frumos tare...

    RăspundețiȘtergere
  3. da, da, hotărât lucru, mi-a fost dor de tine! :)
    nu numai trăirea îţi iese prin toţi porii ci şi poezia, carmen. răgazul tău de tăcere, chiar dacă a avut alt rost bun, a copt vers frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am intrat la tine ca să iau link-ul, ţi-am citit poezia şi m-am întors acasă şi am "reparat-o" pe a mea ca să nu mă fac de râs... :D
      mă bucur mult că m-ai aşteptat, că ţi-a plăcut şi mulţumesc pentru imbold şi apreciere.

      Ștergere
  4. Si arderea e un fel de traire. Frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este! Dureroasă şi uneori distructivă, dar tot trăire...
      Mulţumesc!

      Ștergere
  5. Plină de viață e și poezia ta așa că eu nu am niciun dubiu: trăiești totul până în adâncul ființei și de acolo izvorăsc versuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori mă prefac. Mai scriu din amintiri, dar nu mint... Mulţumesc mult, suflet cald!

      Ștergere