Dragi mi-s toate

“Să nu laşi speranţa şi dragostea să moară”,
Am scris, cândva, pe-o pagină-ntr-o doară
Şi-acum, privind spre toate câte-au fost,
Mă-ncredinţez că au, adânc, un rost.

Speranţa şi iubirea, când pe-aripi mă poartă,
În zboruri albe, fără nori şi ceaţă,
E dansul vieţii dintr-o dimineaţă
În care se deschide, ca-ntr-un vis, o soartă.

Din negură, din dragoste, din ură,
Din toate câte-un pic, răsare-n urmă
Durerea, crâncenă măsură
A tot ce-ncepe şi apoi se curmă.

Şi mă întreb: ce-aş fi fără durere?
Un suflet sterp, un om fără putere…
De unde-aş aduna atâta forţă
De a spera şi de-a iubi precum o torţă?

Sunt ale mele, totdeauna, toate,
Iubire, şi durere, şi speranţă,
Nimeni nu mi le poate da deoparte,
Şi dragi mi-s toate, că au scris o viaţă.
(2000)