Floare de dor

Sub un vârf pleşuv de munte,
Printre stâncile cărunte,
Unde norii-şi scurg o geană,
Stă, uitată, o cabană.

Şi acolo, în pridvor,
Întristat, un vrăjitor
A adus de la izvor
Apă rece în ulcior,

Apă clară, ne-ncepută,
Ce alină şi sarută
Ochii care-au plâns de dor
La ivirea zorilor.

***

La cabana din pădure,
Printre stânci şi creste sure,
A crescut o floare rară
Cu miros de primăvară,

Cu petale de-abur rar,
Cu lucire de cleştar;
Şi-a deschis către lumină
Cupa sufletului, plină.

Vrăjitorul se închină
Către-a inimii regină
Şi-i şopteşte trei cuvinte;
Nimeni nu le ţine minte.

Toarnă apă ne-ncepută
Ce alină şi sarută
Ochii care-au plâns de dor
La ivirea zorilor.

Floarea-n abur se preface
Şi din ceaţă se desface
Chip frumos de-mpărăteasă,
A-nălţimilor crăiasă.

Fruntea ei de catifea
Poartă, în cunună, stea,
Ochii-ascund în apa lor
Taine vechi şi ard de dor,

Dor de vrăjitorul ei
Care-o-nvăluie-n scântei
Şi-o ridică-n zbor duios
Către cerul luminos.

Şi se pierd în alba zare,
Se topesc, plutind, în soare,
Se cuprind în blânda fire
Şi-amândoi devin iubire.

***

Timpul scurge altă vară,
Vrăjitor cu floare rară,
Iar şopteşte trei cuvinte;
Nimeni nu le ţine minte.
(2010)