Invers

Aş merge sus, prin aer, cu capul spre pământ,
M-ar ţine norii să nu cad în cer,
Aş spune de la coadă fiece cuvânt
Şi-ar fi etern tot ce-i pe lume efemer.

Aş merge sus, prin aer, cu capul spre pământ;
Pământul mi-ar fi zare, ideal,
Florile mi-ar fi stele, tăceri s-ar face cânt
Oricât ar tinde toate către ireal.

M-ar ţine norii să nu cad în cer,
Pasul s-ar afunda în moale şi în ploi
Încă neîncepute, atârnând stingher,
Lacrimi ivite când surâsul e în noi.

Aş spune de la coadă fiece cuvânt
I-aş prinde înţelesul şi fără dicţionr
Silabe-ar fi mai pline decât dacă în vânt
Cuvintele s-ar prinde în dans, în vers cu har.

Ar fi etern tot ce-i pe lume efemer
Şi tot ce are margini s-ar cerne-n infinit,
Ziua ar sta cu noaptea mereu pe-acelaşi cer
Şi gândul ar fi liber şi fără de sfârşit.
(2012)

La fel ca alte dăţi, nu invers, la psi se scriu sub un acelaşi titlu multiple inversiuni de sens.

Pe geana nopții

Pe geana nopţii, fereastră către lună,
Boabe de rouă dens se-adunaseră-mpreună
Şi se rostogoleau din margini moi de zare,
Şi deschideau cărări albastre de visare.

Clipeau desprinderea de somn, plecările din veghe,
Pe raza palidă înlănţuiau drum, leghe după leghe,
Şi nu era nici lege şi nici hotar să le cuprindă
Atâta vreme cât doar cerul le era oglindă.

Din cer se năruia o stea din când în când
Şi în răstimpuri câte-un vis cădea flămând
De împlinire, stingher în colţ de suflet sau pe prag,
De pe la tâmplă ne cădea în inimă nespus de drag.

Cădea ca frunza toamna, plină de culoare,
Arzând în ea iubirea de la soare,
Cădea ca să se prindă în braţe dragi, să se aline
Oriunde îşi găsea fântâni mustind de pline.

Pe geana nopţii, fereastră către vis
Se aşezase-aseară sufletul deschis,
Fântână care să cuprindă cerul în adâncul clar
Şi zării să îi stea oglindă la hotar.
(2012)

Pentru un răstimp voi fi în căutare de fântâni mustind de pline şi de stele năruite. Dar psi şi clubul de vrăjitori de cuvinte vor deschide ferestre către vis pentru toţi cei care îi caută.

Plimbare

Îmi aşez paşii
Pe urmele săpate
În amintire.
(2012)

Urme de paşi pentru Cuvinte pe portativ.

Totdeauna

E-aşa uşor să îl promiţi pe totdeauna
Când fără de sfârşit îţi pare viitorul
Sau când departe-l vezi şi când îţi e totuna
Pasul uşor ori liber zborul.

Mereu e-o vorbă ca oricare alta,
Şi crezi în ea şi-o spui fără să minţi,
Şi înainte ţi se-aşază dăltuită soarta
Încoronându-ţi gândul cu visele fierbinţi.

Apoi, când se scurtează zarea
Şi cerul cade mai aproape de pământ,
Din îndoială creşte întrebarea:
Cât e-adevăr şi cât minciună în acel cuvânt?

Chiar dacă idealul ţi-a rămas frumos
Şi jinduieşti să nu-i cunoşti sfârşitul,
Ai înţeles că pentru totdeauna e puţin mai jos
Decât îţi plănuiseşi infinitul.

Deodată gândul altfel se măsoară
Şi, mai târziu, mereu devine pentru-un timp,
În ordinea firească ce-i viu tot trebuie să moară
Cum pietrele se sparg în fire de nisip.

Iar promisiuni făcute pentru toată viaţa
Se risipesc tăcut ca valul înşirat pe mal,
Iubiri fără sfârşit se sfâşie ca ceaţa
Şi-au gust amar şi iz de ireal...

Dar poţi, fără să ai în faţă veşnicia,
Să faci visările să se închege,
Să le sădeşti ca să-ţi rodească glia
Şi să păstrezi speranţa ca literă de lege.
(2012)

Desen

Desenez viaţa:
Curcubeu cu cinci simţuri...
Mi-s prea puţine!
(2012)

Andra Pavel a dat tema pentru Cuvinte pe portativ, i-am furat ideea şi am închis-o în vorbe puţine. O întorc, însoţită de cântec, la Ora MWB.

Delir

I-o fi fost destinul crud şi nedrept,
Ori nu i-a păsat, n-a trăit înţelept,
Şi-a scufundat mintea în aburi de iele
Şi n-a mai ştiut cum să scape de ele.

Cu privirea neclintită, străină şi goală,
Cu mintea la fel, spălată de boală,
Părea o statuie fără soclu, care încă respiră,
O piatră sculptată cu sufletul liră
Cu corzile smulse şi cântecul lipsă...
I-a plouat cu tropot mărunt şi în clisă
I s-a schimbat întinatul pământ.
În noroi i s-a prins cel din urmă cuvânt,
N-au mai fost salutări trimise departe
Şi zâmbete strâmbe i-au căzut şi-au fost moarte.
Anii-i sunt clipe, iar clipele nori
Căci timpu-i cenuşă şi-i lipsit de culori,
Şi nu-i ştie slava şi nu i se-nchină
Când nu-i întuneric şi nu-i nici lumină,
Când n-are nici drum şi nu e nici scară
Pe care să urce şi numai coboară
În abisul căscat înăuntru şi cade în silă
Căci nu-i eficientă nici măcar o pastilă.

Delirase de febră, se văzuse sculptură
Din piatră cioplită, cu lacăt pe gură,
Cu lacăt pe minte şi ar fi cerut
Şi lacăt pe suflet, că mult a durut
Tăcerea şi groaza, nemişcarea şi-amarul...
Aflase acum cum arată hotarul,
Ştia ce înseamnă un an, ce înseamnă o clipă...
Erau prea de preţ ca să facă risipă!

I-a ajuns un surâs ca să spulbere nori
Şi să-şi umple iar timpul cu poveşti în culori.
(2012)

La psi găsiţi îndreptare către mai multe înţelesuri pentru aceleaşi douăsprezece cuvinte.

Noaptea inocenţei

De vârsta inocenţei… încerc să îmi aduc aminte
E-aşa demult şi-aşa de vag că nu mai am cuvinte
Din visul ei alunecând prin ani ca o himeră,
E-aşa demult că parc-ar fi de tot din altă eră.

Am răsfoit caiete vechi cu foi îngălbenite,
Scrise atent şi caligrafic şi-atât de recitite
Că literele s-au topit şi-i greu de înţeles
Cum s-au găsit, cum s-au legat, de unde s-au ales.

Erau chemări cu deznădejde şi dor neterminat,
Erau ploi triste, ploi cu lacrimi… pentru ce? Am uitat…
Erau şi bucurii în versuri, şi promisiuni eterne,
Şi noaptea, vise fără somn în cuibul dintre perne.

S-au spulberat în zori ce-au ars fără vreun pic de milă
Visul curat şi i-au închis cenuşa lui umilă
În urna grijilor mărunte a zilelelor de mâine
Care tot vin cu întrebări despre bucăţi de pâine.

S-au spulberat şi-n înserări, întunecând cu lacrimi
Iubirea pură înghiţită de râu de rău şi patimi;
Din noaptea blând-a inocenţei a mai rămas speranţa,
Şi ea ascunsă ca să nu îşi irosească viaţa.

Rămasă azi fără iluzii, mai jos cu nişte vise,
Cred mai puţin sau chiar deloc în vorbele promise,
Am nişte semne peste suflet şi mi-am făcut armură
Din cicatrici ce nu se şterg - pecete şi măsură.
(2012)

Despre alte nopţi ale inocenţei se vorbeşte astăzi în Clubul psi.