A plecat dincolo de cuvinte
Într-o seară de mai,
O păstrez în inimă, în minte
Ca pe-un colţ de rai.
A luat cuvintele cu ea
Şi le-a făcut de lut,
Apoi copilăria mea
A plâns şi a tăcut.
Acum încerc să modelez
Din lutul îndărătnic,
Să spun cuvintele cu miez
Şi să le-aprind în sfeştnic.
În palidă lumina lor
Să-i văd chipul zâmbind,
Să-mi treacă doar puţin de dor
Când candelă-i aprind.
Nu sunt cuvinte să-i măsoare
Hohotul plin de râs,
Iubirea cea ocrotitoare
În care m-a cuprins.
Somnul nu l-a înduplecat
Cu basmul ce vrăjeşte,
Dar pentru mine a creat
O lume de poveste.
Iar sfaturile ei de-atunci
Încă-mi răsar în minte,
Le trec uşor şi către prunci
Şi-i mulţumesc cuminte.
I-aş mulţumi de-aş mai putea
Pentru învăţătură.
Când aţa mi se încâlcea
La prima-mpunsătură
Mi-a arătat cum să întind
Pe pânză flori alese
Şi cum culorile se prind
Cu acul care ţese.
În seri de vară cu visare,
Cu muzică şi-o carte
Ţinută-n mâini de fiecare
Zburam către departe
Şi-apoi ne întorceam din zbor
Şi împărţeam cuvinte,
Iar astăzi mi-e atât de dor
Să mi le-aduc aminte!
A luat cuvintele cu ea
Când a plecat de-acasă.
S-a stins copilăria mea,
Tăcerea-i grea şi-apasă...
(2012)
Dacă psi n-ar fi dat temă, n-aş fi avut curajul şi puterea să răscolesc printre amintiri şi lacrimi...
Şi tot psi ne înlesneşte cunoştinţa cu celelalte bunici dragi.
M-am rătăcit, mă caut, regăsesc fragmente din ceea ce am fost, din ceea ce sunt, le aşez in cuvânt, le arăt cui vrea sa le vadă. "Pentru a scrie nu-mi sunt de trebuinţă reflectoare, îmi e de-ajuns lumina de la lumânare."
luni, 28 mai 2012
duminică, 27 mai 2012
sâmbătă, 26 mai 2012
Întreg adevărat
Minunea mea de fiecare întâmplare de cuvânt,
Când zâmbetul timid se-nmoaie în uimire,
Când aflu înc-o dată cine sunt
Sau, poate, inventez o altă devenire
De unde-ai răsărit? Idee, cum te-am zămislit?
Din care înălţimi, din ce abis?
Cum am trecut prin clipa în care te-am găsit?
Cum îmi erai străină şi-acum eşti tot ce mi-s?
Nu ţi-am ştiut fiinţa c-o clipă înainte
Ori căutam de mult şi nu te-ai închegat.
Deodată te-ai făcut pictură în cuvinte
Şi-am înţeles că eşti întreg adevărat.
Mi-ai pus vreo două stele lipite pe fereastră,
Mi-ai luminat adâncul cu felinar de lacrimi
Şi-am încâlcit alături de zarea cea albastră
Străfunduri unde doruri se năruie în patimi.
Şi-apoi, cu toate limpezite de bucuria clară
Al unui înţeles de care m-am mirat,
Am fost cuvânt nu numai într-o doară,
Ci m-am făcut un nou întreg adevărat.
(2012)
Când zâmbetul timid se-nmoaie în uimire,
Când aflu înc-o dată cine sunt
Sau, poate, inventez o altă devenire
De unde-ai răsărit? Idee, cum te-am zămislit?
Din care înălţimi, din ce abis?
Cum am trecut prin clipa în care te-am găsit?
Cum îmi erai străină şi-acum eşti tot ce mi-s?
Nu ţi-am ştiut fiinţa c-o clipă înainte
Ori căutam de mult şi nu te-ai închegat.
Deodată te-ai făcut pictură în cuvinte
Şi-am înţeles că eşti întreg adevărat.
Mi-ai pus vreo două stele lipite pe fereastră,
Mi-ai luminat adâncul cu felinar de lacrimi
Şi-am încâlcit alături de zarea cea albastră
Străfunduri unde doruri se năruie în patimi.
Şi-apoi, cu toate limpezite de bucuria clară
Al unui înţeles de care m-am mirat,
Am fost cuvânt nu numai într-o doară,
Ci m-am făcut un nou întreg adevărat.
(2012)
Vânând clipe
Venise din pădure rostogolind cascade
De verde înainte de pasul ei uşor,
Îşi destrămase rochia de ramuri, de tirade
Despre iubiri incerte, de triluri despre dor.
Purta cercei cireşe şi gura de căpşună
Şi chipul ei avea seninul scris pe frunte,
Iar în priviri un fulger ce prevestea furtună
Îi tresărea ca zborul de acvilă de munte
Şi-i aprindea o clipă ochi negri de cărbune
Cu amintiri din vieţi trecute şi uitate,
Şi inventa culori pe care le-ar expune
Şi soarele, ca pictor, pentru eternitate.
Dar ea e trecătoare şi îşi întinde timpul
Cât destrămat vestmântul încă nu se termină,
Cât în căuş de palme încape anotimpul
În care numai ea împrăştie lumină.
Călare pe un cal, căutător în stele
Plecat la vânătoare de clipe în cădere,
Când i-a ieşit în cale cu paşii ca de iele
A săgetat-o iute cu-a braţului putere.
I s-a părut întâi sălbăticiune rară,
O căprioară poate, fugită din pădure,
Apoi a înţeles şi-a început să-l doară
Alt anotimp venit pe tâmplele lui sure.
Acum cuvântul lui e chibzuit în toate
Şi inima i-e calmă ca lacul fără vânt…
Un abur de pădure în inimă îi bate
Şi-un dor de fulger iute îi ninge în cuvânt.
(2012)
psi a căutat cuvinte care cresc din cupa culcată pe-o coastă şi curg către cititori creionate în caiete şi cuprinse de coperte de duzină.
De verde înainte de pasul ei uşor,
Îşi destrămase rochia de ramuri, de tirade
Despre iubiri incerte, de triluri despre dor.
Purta cercei cireşe şi gura de căpşună
Şi chipul ei avea seninul scris pe frunte,
Iar în priviri un fulger ce prevestea furtună
Îi tresărea ca zborul de acvilă de munte
Şi-i aprindea o clipă ochi negri de cărbune
Cu amintiri din vieţi trecute şi uitate,
Şi inventa culori pe care le-ar expune
Şi soarele, ca pictor, pentru eternitate.
Dar ea e trecătoare şi îşi întinde timpul
Cât destrămat vestmântul încă nu se termină,
Cât în căuş de palme încape anotimpul
În care numai ea împrăştie lumină.
Călare pe un cal, căutător în stele
Plecat la vânătoare de clipe în cădere,
Când i-a ieşit în cale cu paşii ca de iele
A săgetat-o iute cu-a braţului putere.
I s-a părut întâi sălbăticiune rară,
O căprioară poate, fugită din pădure,
Apoi a înţeles şi-a început să-l doară
Alt anotimp venit pe tâmplele lui sure.
Acum cuvântul lui e chibzuit în toate
Şi inima i-e calmă ca lacul fără vânt…
Un abur de pădure în inimă îi bate
Şi-un dor de fulger iute îi ninge în cuvânt.
(2012)
psi a căutat cuvinte care cresc din cupa culcată pe-o coastă şi curg către cititori creionate în caiete şi cuprinse de coperte de duzină.
miercuri, 23 mai 2012
Li s-a dat marea
Cuvintelor mele li s-a făcut dimineaţă,
S-au frecat la ochi fiindcă le-a ajuns lumina pe faţă,
S-au spălat pe obraji cu raza de soare,
S-au uscat cu ştergar de curcubeu şi culoare.
Aşa s-au împrospătat cu senzaţii noi,
Uneori de senin, altădată de ploi,
Dar cel mai ades cu vis de peste noapte
Ori cu vise de zi (şi se făcuseră şoapte).
Mi s-au copt cuvintele la amiază aproape din întâmplare,
Înţelepte şi moi, aromate de soare
Se înşirau pe gând, şirag de mărgele
Din pietre şlefuite, câteodată din stele.
Şi uite-aşa a venit înserarea,
Cuvintelor mele li s-a dat marea…
Pe-acolo ar putea să se piardă, să se rătăcească.
S-or prinde în cochilii, pe urmă or să crească
Şi, rar, din mii de scoici nisipului predate,
Va fi şi câte una menită ca să poarte
Cuvântul meu cel proaspăt şi copt pe la amiază,
Ascuns apoi în mare, cu gândul - far de pază.
(2012)
S-au frecat la ochi fiindcă le-a ajuns lumina pe faţă,
S-au spălat pe obraji cu raza de soare,
S-au uscat cu ştergar de curcubeu şi culoare.
Aşa s-au împrospătat cu senzaţii noi,
Uneori de senin, altădată de ploi,
Dar cel mai ades cu vis de peste noapte
Ori cu vise de zi (şi se făcuseră şoapte).
Mi s-au copt cuvintele la amiază aproape din întâmplare,
Înţelepte şi moi, aromate de soare
Se înşirau pe gând, şirag de mărgele
Din pietre şlefuite, câteodată din stele.
Şi uite-aşa a venit înserarea,
Cuvintelor mele li s-a dat marea…
Pe-acolo ar putea să se piardă, să se rătăcească.
S-or prinde în cochilii, pe urmă or să crească
Şi, rar, din mii de scoici nisipului predate,
Va fi şi câte una menită ca să poarte
Cuvântul meu cel proaspăt şi copt pe la amiază,
Ascuns apoi în mare, cu gândul - far de pază.
(2012)
luni, 21 mai 2012
Ploaia dansează cu sufletul meu
Ploaia dansează cu sufletul meu
Lungi piruete, nebun despletite,
Le leagănă tandru, le repetă mereu
Cu stropii de ploaie ce înşiră ispite
În fire prelungi care mângâie lin
Cu fiori de răcoare uimiţi în tăcere,
Sunt lacrimi umplute de cerul senin
Deasupra de nori şi lăsate-n cădere.
Fiindcă au strâns lumina în ele
Mi se-aştern înăuntru, în suflet, cu dor
Şi-apoi în rotire aprind nişte stele
Dezlegate de ceaţă, uitate de nor.
Piruete prelungi nebun despletite
De stele în suflet, de ploaie pe trup,
Doar vântul le-adie, le cântă, le-nvârte,
Iar firele ploii toate se rup.
Se rup cu durere, mai apoi cu lumină,
Încâlcite-nainte, se aleg în cuvânt,
Ploaia-mi dansează prin suflet cu vină
Şi-şi spală păcatul căzând pe pământ.
(2012)
Lungi piruete, nebun despletite,
Le leagănă tandru, le repetă mereu
Cu stropii de ploaie ce înşiră ispite
În fire prelungi care mângâie lin
Cu fiori de răcoare uimiţi în tăcere,
Sunt lacrimi umplute de cerul senin
Deasupra de nori şi lăsate-n cădere.
Fiindcă au strâns lumina în ele
Mi se-aştern înăuntru, în suflet, cu dor
Şi-apoi în rotire aprind nişte stele
Dezlegate de ceaţă, uitate de nor.
Piruete prelungi nebun despletite
De stele în suflet, de ploaie pe trup,
Doar vântul le-adie, le cântă, le-nvârte,
Iar firele ploii toate se rup.
Se rup cu durere, mai apoi cu lumină,
Încâlcite-nainte, se aleg în cuvânt,
Ploaia-mi dansează prin suflet cu vină
Şi-şi spală păcatul căzând pe pământ.
(2012)
Ploaia
Ploaie de stele ca îngeri căzuţi,
Se sting în cădere fiindcă-s prea mulţi,
De nu ni s-ar stinge mă tem c-am orbi,
Lumina din ploaie ni s-ar isprăvi.
Ploaie de lacrimi ca suflet de rouă,
De-ar fi numai ea nici n-am şti că ne plouă
Şi ne-ar fi sete, ne-ar arde durerea,
Ne-ar scrie pe feţe în dâre tăcerea.
Ploaie furtună din norii cu tunet,
Ploaie furtună cu fulger în suflet,
Dărâmă pădurea, alină la urmă,
Torentele spală păcate cu spumă.
Ploaie de toamnă căzând apăsat,
Ritmat, monoton şi cu chipul ridat
Alungă cântări şi spulberă flori,
Şi-i rece şi tristă, şi-aduce fiori.
Mai sunt uneori şi ploi de petale
Ce mângăie lung aşternându-se moale,
Cu arome suave şi culori de pastel
Desenate odată şi pe ea şi pe el.
(2012)
psi a cerut ploaie şi s-au adunat nori blânzi din cele patru zări. Mie mi-a mai plouat şi altădată prin poezii fiindcă de multă vreme ploaia dansează cu sufletul meu.
Urmaţi vântul şi căutaţi celelalte ploi.
Se sting în cădere fiindcă-s prea mulţi,
De nu ni s-ar stinge mă tem c-am orbi,
Lumina din ploaie ni s-ar isprăvi.
Ploaie de lacrimi ca suflet de rouă,
De-ar fi numai ea nici n-am şti că ne plouă
Şi ne-ar fi sete, ne-ar arde durerea,
Ne-ar scrie pe feţe în dâre tăcerea.
Ploaie furtună din norii cu tunet,
Ploaie furtună cu fulger în suflet,
Dărâmă pădurea, alină la urmă,
Torentele spală păcate cu spumă.
Ploaie de toamnă căzând apăsat,
Ritmat, monoton şi cu chipul ridat
Alungă cântări şi spulberă flori,
Şi-i rece şi tristă, şi-aduce fiori.
Mai sunt uneori şi ploi de petale
Ce mângăie lung aşternându-se moale,
Cu arome suave şi culori de pastel
Desenate odată şi pe ea şi pe el.
(2012)
psi a cerut ploaie şi s-au adunat nori blânzi din cele patru zări. Mie mi-a mai plouat şi altădată prin poezii fiindcă de multă vreme ploaia dansează cu sufletul meu.
Urmaţi vântul şi căutaţi celelalte ploi.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)