În marea de nimicuri

Mi s-au făcut tăcere şi zile lungi, şi nopţi.
Din nu ştiu ce ungher mi s-au închis iar porţi
de întuneric greu, de cer fără lumină;
mi s-a făcut tăcere în urma lor, senină.

Apoi m-am adâncit în marea de nimicuri
ce fiecare-şi au atât de multe chipuri,
părând de-o importanţă majoră în clipa trecătoare,
şi am uitat de-aceea priveliştea cea mare.

Târziu un dor nespus, înmugurind plăpând,
s-a strecurat tiptil în suflet şi în gând
şi îmi atârnă greu, şi-aproape că mă doare;
încerc să-l prind în pumni, el caută scăpare...

E dorul de cuvânt dansând o melodie
neauzită, dar mereu la fel de vie;
în ritmul ei se leagă surâsul meu pe gură,
în ritmul ei şi visul îşi leagănă măsură.
(2013)