Îşi rânduieşte ape liniştite
Păzite de un soare cu cerul ne-nceput
După furtuni dansând mereu neobosite.
Îi poţi lăsa nemărginirea şi căile ascunse,
Talazuri depărtate cu înspumate creste
Sau gândul că de stânci înşelătoare i-s apele străpunse
De ţărmuri să îţi lege visarea de poveste
Şi într-un port în care nimicul se petrece,
Privind doar peste stradă şi niciodată-n zare,
Te vei trezi la urmă cuprins de toamna rece
Şi n-ai să ştii de-n suflet ţi-a fost vreodată soare.
Sau ai putea să te desprinzi de mal
Să simţi nestăpânite ape dansând cu tine
Să iei în piept necunoscutul, val aspru după val,
Şi să îl tai cu braţul întins spre ape line.
Poate că vei străbate furtuni fără de milă
Care învolburate vor vrea să te înghită,
Dacă le vei supune cu palma ta umilă
Inima-ţi va rămâne mereu nebiruită.
Dar vei ajunge sigur pe ţărmuri însorite
Spre care vei pluti pe apele visării
Şi vei găsi comori, şi-ţi vor fi răsplătite
Credinţe neînvinse de neodihna mării.
(2011)
Apa, acest ocean de vise din fiinţa umană... :)
RăspundețiȘtergere