Căderea din toamnă

Căderea din toamnă din crengi cu rugină,
din inima plină prea mult de sfârşit
e ca să transforme imposibila vină
din flacără vie în scrum liniştit.

E zbor pe miresme de jilavă humă
cu aripi ce dor şi se zbat fără rost
făcute din frunze căzute în glumă
din inima mea care parcă a fost.

Căderea-i plutire pe-o urmă de vânt
căderea din ramuri, căderea din mine
mă scutur în flăcări de pe ram în cuvânt,
mă sting mai apoi în ploi reci şi străine.
(2011)

În inimă rădăcină

O şuviţă de gând rebel ţi-am dat-o după ureche,
Tu îmi spuneai că gândul acela era fără pereche,
Că n-ar fi trebuit să-l sperii cu degete reci,
Că-i mai uşor să-l laşi vântului decât să-l petreci
Pe calea bătătorită şi veche.

Te-ai ridicat şi-ai împrăştiat în jur culori,
O parte erau blânde ca lumina din zori,
Altele tulburi ca torentele adunate în munţi
După ce ploile le-au spălat păcatele de pe frunţi,
Iar în urmă răsărit-au curcubee şi flori.

Mă gândeam să le întind pe o pânză pe perete
Să nu-mi rămână lipite pe degete regrete
Că ţi-am uitat chipul, şi gândul nepieptănat,
Şi lumina, şi torentele în care te-ai revărsat
Peste pustiu, peste sete.

Când tabloul a fost gata m-am depărtat un pas sau doi
Şi-am privit peste umăr, înapoi.
Erai acolo desenat printre pete şi raze de lumină
Aveai gânduri cu aripi şi-n inimă rădăcină
Din noi…
(2011)

Imens oceanul şi necunoscut

Imens oceanul şi necunoscut
Îşi rânduieşte ape liniştite
Păzite de un soare cu cerul ne-nceput
După furtuni dansând mereu neobosite.

Îi poţi lăsa nemărginirea şi căile ascunse,
Talazuri depărtate cu înspumate creste
Sau gândul că de stânci înşelătoare i-s apele străpunse
De ţărmuri să îţi lege visarea de poveste

Şi într-un port în care nimicul se petrece,
Privind doar peste stradă şi niciodată-n zare,
Te vei trezi la urmă cuprins de toamna rece
Şi n-ai să ştii de-n suflet ţi-a fost vreodată soare.

Sau ai putea să te desprinzi de mal
Să simţi nestăpânite ape dansând cu tine
Să iei în piept necunoscutul, val aspru după val,
Şi să îl tai cu braţul întins spre ape line.

Poate că vei străbate furtuni fără de milă
Care învolburate vor vrea să te înghită,
Dacă le vei supune cu palma ta umilă
Inima-ţi va rămâne mereu nebiruită.

Dar vei ajunge sigur pe ţărmuri însorite
Spre care vei pluti pe apele visării
Şi vei găsi comori, şi-ţi vor fi răsplătite
Credinţe neînvinse de neodihna mării.
(2011)

Nehotărâre

DA
Nu ştiu dacă e prielnic acest vânt
Sau prevesteşte încă o furtună
Catargul l-am legat temeinic c-un cuvânt
Şi am sperat să fie vreme bună.

Am îndrăznit să aţintesc în zare
Ţărmuri blajine, porturi liniştite
Ca să-mi primească ancora încrezătoare
Şi să îmi ţină dorurile împlinite.

Dar porturi liniştite ascund ades vârtejuri
Care ucid corăbii, care înghit comori
Şi-adâncul lor de taină le prinde în îngheţuri
Cu gheare nemiloase, cu cleşti necruţători.

Nu ştiu dacă-i un vânt ce-mi îmblânzeşte calea,
Nu ştiu dacă-s talazuri în dans nebun în larg,
Dar sub puterea lui prova despică marea
Şi-am înălţat, c-o vorbă, o pânză pe catarg.

NU
N-aş vrea să scriu încă o amintire
Reinventând speranţe, vise şi iubiri,
S-o pun ca temelie la altă împlinire
Ce mi-ar veni oricum din vechile-amintiri.

Nu mi-aş întoarce faţa spre depărtata zare
În care viitorul se-ascunde într-un nor,
Chiar dacă-i plin de strălucire şi culoare,
Chiar dacă arde cerul mai aprig ca un dor.

Aş aştepta să se dezlănţuie-n furtună,
Să văd de flăcările îi sunt fulger ce brăzdează
Nu numai cerul, dar şi inima nebună
Necugetat deschisă, crezându-se vitează.

N-aş vrea un început din basmul altei dimineţi,
Căci basmele trecute s-au spulberat pe seară...
Amiaza mea cuprinde atâtea frumuseţi,
Că nimeni n-ar putea mai multe să mai ceară.
(2011)

Cioburi de cuvinte

Era aşa frumos acolo, în poveste,
Intrau fluturi pe geam ca să aducă veste
Despre cascada curcubeului care curgea
Prin aripile lor de catifea.

Şi sunete veneau plutind pe vânt
Şi se legau în ritmul inimii bătând
Grăbită să îşi piardă răsuflarea,
Iar braţe împletite legau la fel visarea:

Un dans, un zbor şi teama de cădere,
Poveste de iubire sau numai o părere,
Un început în care se scuturau petale
Pe suflete mirate că şi-au ieşit în cale.

Erau cuvinte blânde ce nu spuneau prea mult
Şi vorbe nerostite al căror viu tumult
Voia să se reverse, voia să spargă ziduri
Cât nu erau crestate pe inimi aspre riduri.

Dar la sfârşit toţi fluturii s-au risipit,
Şi inima-şi pierduse ritmul, iar dansul s-a oprit,
Şi-n colţuri de poveste, uşor întunecate,
Zăceau pe jos uitate cioburi de vorbe sparte.
(2011)

Tristeţe

I-a crăpat gura când a zâmbit ultima oară,
Iar prin fisuri s-au scurs afară
Tăceri albastre înnodate strâns
Şi i-au uscat şi ultimul surâs.

Lumina din privire i s-a încâlcit cu ceaţă,
Din ochi secaţi de lacrimi i s-a întins pe faţă
Masca de piatră rece; cristale mici de gheaţă
Mai sapă greu în ea urme subţiri de viaţă.
(2011)

Ciuperci umplute

Sorbind încet cafeaua nici rece, nici fierbinte,
În dimineaţa asta şi blândă, şi cuminte,
Cu visele de-aseară iţite printre gene,
Cu pleoape-ngreunate de picături de lene,
Cu-n disc de când iubirea, la fel de ameţit,
Rotindu-se sub acul cel pus pe chinuit,
Împrăştiind în jur o veche melodie
Care cu vraja ei trecutul îl învie,
Mă cuibăresc în mine cu sufletul cântând
Şi-n ritmul lui se-ncheagă rând negru după rând
Pe foaia graţioasă şi albă de hârtie
Pe care-am cumpărat-o ieri de la librărie
Fiindcă sus în colţ e palid desenată
Pe-o floare străvezie inima sfâşiată.
În ritmul dinăuntru fac vorbele să cânte,
Aşa cum se observă din ce-i scris înainte.

Mi-ar fi plăcut o dimineaţă aşa de liniştită,
Dar astăzi n-am cedat la apriga ispită;
De fapt, de mult trezită, mă fugăream prin casă,
Extrem de-aglomerată şi un pic mânioasă
Fiindcă nu pusesem în cana de cafea
Din zahăr cantitatea care îmi trebuia,
Şi-o târâiam cu mine din baie-n dormitor,
Şi când o nimeream sorbeam din ea cu dor...
Şi muzică aveam: de la pc în casă,
Şi în bucătărie, un radio pe masă,
Iar dacă le-auzeam deodată pe-amândouă
Din ochii mei umbriţi picau boabe de rouă,
Profund impresionată de-aşa cacofonie...
Şi mi-am făcut refugiu draga bucătărie.
Pe când cu fantezie şi spor tocam ciuperci,
Pe-un carneţel pătat cu sosuri şi ghiveci
Mi-am aşternut dorinţa cu sete vinovată,
Având şi conştiinţa, asemenea, pătată.

Această rătăcire sper că-mi va fi iertată
Dacă promit (de formă) că nu fac altădată
Şi, mai ales, când din cuptor voi scoate
Ciupercile umplute cu rime împănate...
(2011)

Mi s-a părut potrivită pentru tema propusă de Dana Diaconu săptămâna aceasta pentru Blog Power, şi anume Borcanul condimentelor.