Plugușorul 2021

Aho, aho, copii și frați,

Stați puțin și ascultați!

Mâine Anul se-nnoiește,

Plugușorul se pornește

Și începe a ura,

Pe la case-a colinda,

Dar colindă în online

Fără colăcei și bani.

Chiar dacă ne-am distanțat,

De urat tot n-am uitat.

Iarna asta încă-i grea,

Dar nu de prea multă nea,

Ci de dor de-o-mbrățișare

Călduroasă, primitoare

De la prieteni, de la neamuri,

De un plugușor la geamuri.

Ia sunați din zurgălăi

Și mânați din bice, măi,

Ca să credeți că-s în prag

Și mă uit la voi cu drag

Și la masa-mbelșugată.

Hai, mânați încă o dată!

Anul Nou să vă aducă

Excursii din dor de ducă,

Prietenii la voi în casă

Și familia la masă,

Bogăție, sănătate,

Sărutări nenumărate,

Sincere strângeri de mână,

Tot ce-i bun să vă rămână,

Să vă fie viața lină,

Inima mereu senină!

Iar la Anul viitor

Ni-ți primi și în pridvor

Și ni-ți da doi colăcei

Și poate și câțiva lei

Pentru-această urătură.

Ia mânați în bătătură

Și sunați din zurgălăi,

Și pocniți din bice, măi!

La Anu' și la mulți ani!

(2020)

Conturul inimii

Am desenat c-un deget în țărână

conturul inimii. Pe urmă cu o mână

l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.

În inimă adun necugetare

ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.

Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,

o rădăcină zdravănă și vie

pe care-am ridicat din clipe ziduri

spre-albastrul fără griji și fără riduri.

Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus

un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,

nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.

Eu mă opun și tai ferestre de lumină

în zidurile care cresc din rădăcină.

Și-n razele care străbat prin crăpături

sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare

conturul inimii, un cerc în care

au cotropit pădurile pustiuri.

În luminișuri curg emoții râuri.

Pe maluri stau îmbrățișați de soare

oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea

și codri cât cuprinde depărtarea...

(2020)

Crâmpeie

Cad frunze prematur și cad mărgăritare, 

și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,

cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,

cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

Se-nșiră niște cifre pe-o coală de hârtie;

contabilii îi spun bilanț de pandemie;

le seacă de aripi, de dragoste, de dor

și-apoi vin lupi la masă și trag pe turta lor.

Discută conspirații, se-acuză, se prefac,

ori poate că le pasă, dar prea târziu și tac...

c-au amânat prea mult, că n-au crezut destul

că le e buzunarul tot timpul nesătul.

Și socotesc totalul pe zile și pe luni,

dar uită că-i o sumă de rugi și de minuni

sfâșietor cerute, la fel neîmplinite,

o sumă de dureri în inimi chinuite.

Că fiecare număr e o întreagă lume

de gânduri, fapte, visuri care purtau un nume,

că fiecare nume e-un dor făr' de-alinare

și un pustiu întins în inimile-n care

și-a prins cârcei de drag și a aprins scânteie

de gând duios, de faptă, de vis și de idee,

că, netrecute-n faptă, idee și visare

fac mai săracă lumea cu un crâmpei de zare.

Ni-i frig și ne e teamă de vântul nemilos

care crestează zarea numai de sus în jos,

și n-avem adăposturi prin care nu străbate,

ni-i frig și ne e teamă de zboruri secerate,

căci prematur cad frunze și cad mărgăritare,

și fulgi de nea topiți 'nainte de ninsoare,

cad vorbe nerostite și gânduri în risipă,

cad zboruri secerate degeaba prea în pripă.

(2020)

Doar cu un vis începe o cărare

- Iar stai în curte și numeri printre ramuri 

stele pe cerul ce nu încape-n geamuri, 

la miezul nopții când cântă cucuvele. 

Ce îți șoptesc, ce-ți cântă aste stele? 

- Nimic nu-mi spun și-mi cântă fără glas 

sufletul meu tânjind și de pripas. 

Ele îmi tac și mi se face pace 

și liniște adâncă în marea din găoace  

în care nasc furtuni aproape din nimica. 

Ele îmi tac mânia și-mi ostoiesc și frica.  

- Ce-ai face dacă s-ar abate norii 

și-ar sta pe cer până s-arată zorii? 

Te-ar năpădi furtunile și groaza 

când nici o stea nu își trimite raza 

să facă drum prin tine către vis?

- Nu cred. În mine-i cer, nu doar abis. 

Aș număra pe dinăuntru stele 

cuminți, senine, aprige, rebele,

apoi le-aș face boltă pe sub norii grei, 

să le zărească lumea sau poate numai cei 

ce se pricep să numere visări, 

alți înstelați pierduți prin depărtări 

cu norii lor, cu nopți și cucuvele. 

Dacă și ei și-ar face bolți de stele

și le-am lipi alăturea pe toate

ne-ar fi privirile întruna înstelate

și nopțile s-ar scufunda-n lumină

ca-n ziua cea mai lungă și senină.

- E-un vis frumos, da-i numai o visare...

- Doar cu un vis începe o cărare.

(2020)

Suzana, cu comentariile ei inspirate, mi-a fost muză.

Țel

 

O singură stea,

nopții - ispită de-argint,

praf pe cărare.

(2020)

Cei care văd

E minunat să dărui bucurie, 

și de-i primită cu brațe larg deschise, 

tot bucurie se întoarce, vie, 

topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 

ca mine strigă și alți visători, 

dar strigătul cel mai adesea cade 

pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea

până departe-n zarea cea albastră 

și-n urma lor a fost întotdeauna marea 

de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 

de orbi care se țin de mână. 

Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 

alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 

dar care-i strălucirea ce-l orbește? 

Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 

și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 

mai au puterea să deschidă drum 

și mi se pare că ne paște un prăpăd 

care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 

în cercul nostru cu senin și zbor, 

ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 

de gând și faptă pentru viitor.

(2020)

Colb

Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.

În pumn adun zvon de scânteie,

sămânță plină de idee.

Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior

legat cu patimă și dor

din lutul prins peste picior.

'Năuntru-i o nălucă oarbă...

Tu bei, ea poate să te soarbă

și zările încep să fiarbă...

(2020)