Conturul inimii

Am desenat c-un deget în țărână

conturul inimii. Pe urmă cu o mână

l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.

În inimă adun necugetare

ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.

Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,

o rădăcină zdravănă și vie

pe care-am ridicat din clipe ziduri

spre-albastrul fără griji și fără riduri.

Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus

un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,

nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.

Eu mă opun și tai ferestre de lumină

în zidurile care cresc din rădăcină.

Și-n razele care străbat prin crăpături

sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare

conturul inimii, un cerc în care

au cotropit pădurile pustiuri.

În luminișuri curg emoții râuri.

Pe maluri stau îmbrățișați de soare

oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea

și codri cât cuprinde depărtarea...

(2020)