vineri, 20 noiembrie 2020

Conturul inimii


Am desenat c-un deget în țărână
conturul inimii. Pe urmă cu o mână
l-am netezit și l-am lărgit c-o zare.
În inimă adun necugetare
ca pe-o tarabă dintr-un târg de vechituri.
Adun emoții, oameni, locuri, firmituri.

Apoi mi-am adâncit în sol o temelie,
o rădăcină zdravănă și vie
pe care-am ridicat din clipe ziduri
spre-albastrul fără griji și fără riduri.
Iar la sfârșit, în loc de-acoperiș am pus
un dor, să mă azvârle și mai sus.

Dar gravitația nu iartă și mă cere,
nerăbdătoare, nemiloasă, în tăcere.
Eu mă opun și tai ferestre de lumină
în zidurile care cresc din rădăcină.
Și-n razele care străbat prin crăpături
sclipesc izvoare și foșnesc păduri.

Am desenat c-un deget până-n zare
conturul inimii, un cerc în care
au cotropit pădurile pustiuri.
În luminișuri curg emoții râuri.
Pe maluri stau îmbrățișați de soare
oameni cu inimile floare.

Și ei au cercuri cât de largă-i zarea
și codri cât cuprinde depărtarea...
(2020)


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu