luni, 14 septembrie 2020

Colb


Pe cerul nopții plin de stele
aleargă visurile mele
neîmblânzite și rebele.
Pe zarea lumii neștirbită
gândul străpunge-ntr-o clipită,
vultur cu-aripa ascuțită.

Cu tălpile de lut lipite,
cu lanț de dor și de ispite
caut cărări închipuite.
Și mă descui din lanț cu vrere,
lutul mi-i paznic și durere,
doru-i pârjol și mângâiere.

Pe drumuri lungi pline de colb
alerg cu visul meu cel orb,
cu gândul zările le sorb.
În pumn adun zvon de scânteie,
sămânță plină de idee.
Și-i colb și pumnul când se-ncheie...

Din colb se-ncheie un ulcior
legat cu patimă și dor
din lutul prins peste picior.
'Năuntru-i o nălucă oarbă...
Tu bei, ea poate să te soarbă
și zările încep să fiarbă...
(2020)

2 comentarii :

  1. Totul e colb... Bate vantul si il sufla. :)
    Nu stiu de ce, am sentimentul ca versurile sunt incarcate de tristete; poate pentru ca asa-mi simt sufletul acum...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bate vântul și îl suflă
      colbul pânzele le umflă
      la un loc cu-aripi de vânt
      dezlegate din cuvânt.

      De cuvântul pare trist,
      într-un suflu optimist,
      am ascuns în el speranță
      pentru mâine dimineață,

      când încep să fiarbă zări
      nu numai prin depărtări,
      ci și înăuntrul meu -
      colb întins prin curcubeu.

      Mulțumesc, Diana!

      Ștergere