Elefantasme

Elefantasmă-i astăzi dorinţa mea de-a scrie,
Indiferent de-i proză sau de-i poezie.
Elefantasmă-i şi ideea c-aş putea
Să nu simt aerul în gât ca rumeguş, ci ca pe catifea.
Elefantasmă-i că m-aş aduna pe lanţul de idei
Şi le-aş lăsa să curgă clar pe foaie, din condei.
Elefantasmă-ar fi ca nasul să nu-l cred
Că-i trompa înfundată-al ăstui patruped.
Elefantasmă-i că m-ar vizita metafora şi rima...
Pe-a doua tot am prins-o, dar nicidecum pe prima.
Elefantasmă-ar fi să nu-mi ia foc plămânii şi o nară
Şi respiraţia să-mi fie de-aceea mai uşoară.
Elefantasmă mi-ar fi fost prezenţa pe blog în ultimele zile
Am tras cu ochiul, doar atât, şi-am înghiţit pastile.
Elefantasma cea mai mare dintre toate
Ar fi să-mi treacă gripa într-o clipă. Aşa că... sănătate!
(2012)

Elefantasme mult mai inspirate
Găsiţi la cei pe care-i înşir de-aicea mai departe:
psi, almanahe, Scorpio, Dictatura justiţiei, incognito, Mariana

Un octopod

Un tânăr octopod cu aspiraţii mari,
Abia ieşit din timpul lui soludic,
Cu sarece tentaculare, invidiat de-avari,
Că strălucirea lor o expunea impudic,
Îşi aşternuse viitorul pe fundul de ocean:
Un manechin plin de succes şi norocos la ban.

Fiind dotat de la natură, că doar e octopod,
Va prezenta pantofi, sandale şi cizme simultan.
Dar trebuia să-şi caute cizmar cu calanod
Pentru-ncâlceala-i de picioare, vestită în ocean
Şi să-şi aleagă ţelin cu repede-mplinire
Căci un clarid ameninţa pe-obrazul lui subţire.

Şi l-a găsit într-un tufalnic, ascuns, pe domnul crab
Cu-n rosuar de resturi alimentar-acvatice în jur
Cu amarcuş din cel mai scump, adevărat nabab.
Îl folosea în fel şi chip, şi vârful lui cel dur,
Şi firele elastice, întinse, un instrument pistatic
Cu care-a săvârşit minuni cizmarul subcavatic.

Purtându-şi cei mai noi pantofi, pe podium când s-ajungă,
Veridicat cu semeţie în marile trecercuri,
A fost de peştii mai mărunţi împins cam într-o dungă,
Ei adunându-se-ntr-un banc… fără pantofi cu flecuri.
În hohotele lor de râs, cu coada exprimate
Inocentima i-a scăzut, lovit crud pe la spate.
(2012)

Alte duzineli năstruşnice: psi, almanahe, virusverbalis, Scorpio

Rubin

Pădurea nu mi-e toamnă, rubinul ei înseamnă
nu moarte, ci văpăi în dans care îndeamnă
la plinul din trăire, la adevăr aprins.
Pădurea dinăuntru, pădurea dinafară...
incendiul deodată în ele s-a întins
şi s-a suit şi la apus, pe scară.

Paşi liniştiţi străbat pădurea
aprinsă. Rubinul se pierde în afară,
murmur şoptit. Neliniştea
curge în stropi pe strune limpezi de chitară,
şi se adună în căuş, în pietrele zidite-ale fântânii,
ca să îmi spăl cu clarul lui o cută de pe frunte,
când îmi petrec linia vieţii de pe faţa mâinii
pe încruntarea ce făcuse-ntre sprâncene punte
sau ca s-amestec pe furiş un bob de rouă de pe gene
în limpedele ei, bătând din pleoape-alene.

Se limpeziră gânduri. Fântâna e oglindă
în mijlocul pădurii, în poiană.
Cuvintele se urcă în căuş de palme către gură
şi către frunte. Setea e avană
şi ele-o potolesc şi-nvaţă să se prindă
pe fiecare gând, să-i dea dreaptă măsură.
(2012)

SimonaR, drugwash dialog

Paiaţă

Literele lui curse din nori, cerneală,
Se tipăreau direct pe minţi, prin ochi, cu fulger simplu.
Erau atât de vechi, că nu se învăţau la şcoală.
Arheologii le găsiseră săpate într-un templu:
Un deal în semicerc tăiat în trepte drepte
Înconjurând altarul - un cerc neted ca-n palmă.
Acolo, hohote de râs şi plâns răsună şi ne cheamă
Să ascultăm cum plouă cerneala cuvinte înţelepte
Şi, cu împreunări de palme repetate, cu ecou în zări,
Să râdem şi să plângem umile închinări.

Atât de multe măşti a modelat,
Iar faţa lui s-a modelat pe ele,
Că sufletul lui fost-a şi el înşelat
Şi i s-a decorat cu stele.
Apoi stelele i-au răsărit pe faţă
Şi nimeni n-a crezut, şi l-au făcut: "Paiaţă!"
De-aceea pe sub mască are zâmbetul amar,
Dar cei care-au strigat n-au urmăde habar
Că sufletul îl are inundat de har...
Chiar dacă poleiala nu-i aur sau argint
Peste coroana de carton şi nestematele-s din sticlă colorată
Surâsul lui e mai de preţ decât cel mai duios alint,
Iar inima-i... Ea e adevărata nestemată.

Apoi cortina cade şi gândul e acrobaţie
Spectacolul de-o viaţă-i aproape de final,
Şi-atunci mai face înc-o dată ce l-a ţinut, ce ştie:
Din vorbe şi din gesturi un ultim salt... mortal.

Cuvintele i-au curs demult
Pe câte-o vale fiecare,
Învolburate de tumult.
Şi le-am săpat pe-obraz cărare,
Către-amintire într-un iaz
Către simţire într-o mare
Cu luciul viu, cu valul treaz
Să ţină înţeles în ape clare.
(2012)

Irealia, almanahe, psi, Scorpio dialog

Timpul iubirii

În prima zi, ochii ţintindu-i spre lumină,
I-a apărut o umbră, o desluşire fină
A unui chip care-a prins glas şi nu-i necunoscut.
E glasul unde e acasă din timpul ce-a trecut.

Copilului i-e drag de braţul ce-l cuprinde.
Iubirea cea mai pură în inimă-i se prinde
Cu toţi cârceii şi i se încâlcesc deplin
Fără să ştie de minciună şi venin.

Nu-i loc de îndoială, nu-i vreme de sfârşit.
Iubirea de copil e semn spre infinit
Fiindcă lui nu i s-a istovit nimic
Din Universul mare şi nici din cel mai mic.

Apoi, ca în poveste, copilul creşte mare:
O Cosânzeană  sau un Făt-Frumos cu visul către zare.
Iubirea izbucneşte din miezul lor cu dor
Curat ca apa limpede din cel mai pur izvor.

E timpul lor să afle că basmul se termină
În multe feluri. Unele au lumină
Şi "Au trăit frumos până la bătrâneţe".
Din altele se află şi altfel de poveţe...

Iubirea are zbor, are şi lacrimi grele,
Amarul din durere şi joc nebun de iele,
Dar toate trec şi-n urmă rămâne o speranţă:
Din pânza de paianjen, cea mai subţire aţă.

Şi nici nu trebuie mai mult, fiindcă iar răsare
La orizont iubirea cu vremea-i schimbătoare.
Apoi din ea cresc ziduri şi se înalţă casă.
Privim zâmbind prin geamuri la dragostea frumoasă

Când braţe de părinţi ajung să ocrotească
Un chip plăpând, un suflet ce trebuie să crească.
Timpul iubirii nu începe, nu se termină şi nici nu se preface.
Iubirea-i împlinită dacă iubeşti în pace.
(2012)

Campania "COPIII FĂRĂ ETICHETE" a celor de la SALVAŢI COPIII urmăreşte conştientizarea violenţei împotriva copiilor din societatea românească, generarea unei schimbări de atitudine faţă de această violenţă, precum şi generarea unei schimbări de paradigmă în educaţia copiilor, prin: înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui, renunţarea la indiferenţă şi acceptare faţă de violenţa împotriva copiilor. Cristian China-Birta, blogger la chinezu.eu, este Ambasadorul Campaniei ”Copiii fără etichete”. El şi-a asumat, împreună cu Blogal Initiative, mobilizarea bloggerilor pentru ca aceştia să combată pe blogurile lor violenţa împotriva copiilor.

Timpul iubirii lor ni-i povestit şi nouă
Cu vorbe proaspete ca boabele de rouă:
psi, almanahe, Scorpio, dordefemeie, Dictatura justiţiei, incognito

Toleranţă

Primul aruncă piatra. Al doilea cu cuvântul
Taie profund în carnea oricărui sentiment.
Ai vrea să te înghită de tot, pe loc, pământul
Când ţi se dă sentinţa, aproape indecent.

Nu eşti trimis departe, în închisoare sumbră
Să îţi frămânţi acolo un timp prea preţios,
Ci eşti lăsat alături, un fel sărac de umbră,
Inferior, neînţeles şi cu tiparul ros.

Ai vrea să fii cu ceilalţi, o parte din întreg,
Să-ţi fie compania dorită, aşteptată
Dar vezi în ochii lor că nu te înţeleg,
Pe drumuri separate merg şi bat la altă poartă.

Ai vrea să strigi din toţi rărunchii după ajutor,
Să strigi aşa de tare, ca surzii să audă,
Să iei ca bază toleranţa, să le fii profesor
Ca să explici că mintea nu ţi-a fost zăludă,

Că poţi să fii mai altfel şi fără să fii rău,
Că dacă nu stai drepţi, atent aliniat
Nu-i ca să caşte pământul pentru tine hău
Ci, fără teamă şi regret, să spui ce ţi-e adevărat.
(2012)

Dintre atâţia oameni cât ţine pe întindere pământul,
călătorind prin viaţă,  găseşti pe cineva să înţeleagă,
să-l simţi alături cu inima, cu dorul şi cu gândul
unei prietenii cu acceptare-ntreagă: 
psi, almanahe, Arcon, Some Words, Scorpio, virusverbalis, Irealia, cammely, dor

Singurătate

Mi-a fost, cândva, iubirea o frunză îngheţată
pe ramul de copac, uitată de cădere.
Dar uite, dup-un timp, îmi fuse retezată
cu totul creanga uscată de tăcere.

Acum, pe semnul vechi mi s-au ivit lăstari...
Surâd pe-o amintire şi, uneori, o întrebare
cu vag ecou răsună spre depărtări prea mari
ca să primesc răspuns, peste atâta zare.

Dacă se-ntorce totuşi, aproape
mi se preling pe pleoape
cuvinte de demult.
Aş sta să le ascult

cum curg. De două ori.
Dar nu mai pot fiindcă nori
să cearnă din vorbele acelea nu mai sunt.
Au tot plouat şi s-au făcut pământ.

Deasupra au crescut petale ofilite,
tăceri neistovite cu spini înfipţi în palmă
în loc de mângâiere.
Spinii se smulg cu îndurare calmă.

Se sparge-n cioburi cea mai grea tăcere
şi, poate, flori răsar şi-n arşiţi nesfârşite,
firesc venite după ploi
când norii se împart la doi.

Căci, dintre toate câte sunt pe lume, infinit
e timpul şi bate pentru fiecare
în ritmul blând ce poate fi simţit
dacă te-atingi pe piept, în stânga... acolo unde doare.

Şi e viclean şi-adună inimi rătăcite,
şi le îmbată, le împrăştie în viitor,
puţin zgâriate, puţin peticite
şi le struneşte pentru încă un dor.

Dar i s-a ros şi veşniciei marmura sub paşi,
iar strunele, ciupite de timp, de-o vreme se subţie...
În loc, mângâieri amintesc de mustul pe care îl laşi
să se îmbete în vin - metamorfoză obişnuită şi vie.

Cu întâmplarea coaptă, chiar rumenă de-acum
şi cu ulciorul plin de tot trecutul şi de scrum,
având încă, ascunse dedesubt, urme de jar,
am cunoscut-o şi n-am înşelat-o la cântar.

Fiindcă-i dor în plus, neîmplinit şi căutând neîmplinirea.
E unde scrumul risipit se leagă şi-şi renaşte firea.
E adevărul fără fard prin care numai eu dau iama.
E cântecul în care ard fără s-arăt vreodată flama.
(2012)

Dor, SimonaR, Nymphetamine, Dragoş dialog