Poem sub duş

de Andrei Timofte
(traducere)

E dimineţă devreme şi-s treaz.
Oraşul se trezeşte în neorânduială,
Oamenii poartă zâmbete false peste vreun necaz,
Dar mai târziu vor izbândi fără greşeală.

Sunt treaz devreme, e dimineaţă.
Oraşul se mişcă, îl împânzim noi,
Îi străbatem aerul cu aromă de viaţă
Către slujbe, către nicăieri, către alte nevoi.

Sunt treaz, dimineaţă deveme.
Profităm din plin de lumina de zi,
Aşteptăm răbdători sau ne grăbim o vreme
Gândind la ce nu, la ce-ar fi…

Devreme, sunt treaz, e dimineaţă.
Cuvintele mele n-au acum înţeles ,
Aşa că nu încercaţi să pătrundeţi prin ceaţă.
E doar un poem scris sub duş… era aburul des.
(2012)

Poem under the shower scris de Andrei, în care pictează detalii dintr-o dimineaţă a oraşului mi-a dăruit un zâmbet optimist şi am vrut să-l împart şi altora.

Muza

Tu nu mi-ai dat iubire, ci numai poftă de scris
Şi-am învăţat să-i pun aripi cuvântului şi să-l schimb pe-un vis.
Am înşirat visul pe pagini, vis de iubire pentru tine...
Eram femeie rătăcită în cercuri de pasiune cu speranţe puţine.

Îţi vedeam zâmbetele pălind, baloane de săpun efemere.
Sentimentele, câte ţi-or fi fost, nu ştiau cum să spere
Şi se făcuseră ca pulberea dorului, risipită în van.
Ce mult le-aş fi vrut bucăţi de piatră zidită până-n tavan!
Să-mi fie contur, dar mai larg decât a avut Ana.
Captivă în iubire să mă aflu, dar să nu-i înţeleg rana.

Ţi-ai fi strâns prinsoarea în juru-mi cu ştiinţă savantă,
Mi-ar fi fost dorul incandescent şi iubirea curată
Împânzind fără teamă sufletul meu alb pe atunci.
N-aş mai fi avut cuvinte, nici visuri răstignite pe cruci.
Dar uite că din visuri căzute, lipsite de speranţă
Am inventat un alfabet cu care să scriu despre altfel de viaţă.
(2012)

Am găsit cuvintele de pe un telefon mobil şi n-am putut să nu le leg cu aţa de vers, chiar dacă ştiam că vor întârzia la întâlnirea cu clubul psi.

Exerciţiu de imaginaţie

Aş face astăzi un exerciţiu de imaginaţie:
Aş umple călimara cu senzaţie
Albastră culeasă de pe zare,
Aş creşte-apoi în călimară floare
De nu-mă-uita.
Tu m-ai căuta
După ce-au trecut ere între noi,
După ce-au secat atâtea ploi.
Nu mai suntem la început,
Nu-i nevoie de niciun salut
Protocolar şi rece.
Când mâna uşoară trece
Peste obraji şi se aşază pe umăr acasă
Palma ta e frumoasă
Cu amintiri adunate în pod,
Făcute nod,
Să nu se piardă nimic din comoară
Când timpul coboară
Pe scară.
Obrazul meu s-a luminat
Treptat
Şi simt trepidaţii care vestesc un cutremur
În suflet… sau numai tremur
De frigul trecut, înalt şi întins,
Somnolenţă peste necuprins
De inimă pustie.
Nu-mi rămăsese nicio simpatie
Pentru iubire de tine,
Aşa că ai face bine
Să nu-ţi aduci încă valiza cea mare.
Lasă întâi să treacă vremea de iertare…
(2012)

Şi mai multă imaginaţie de la psi mai departe...

Port măşti de cuvinte

Port măşti de cuvinte
Pe faţă, pe minte,
Pe suflet, pe privire,
Pe iubire.
Le port de o viaţă
Sau doar când e ceaţă.
Cine ştie?...
Eu ştiu că sunt vie
Sub mască şi peste.
Şi-atunci citeşte
Printre rânduri.
Apar alte gânduri,
Cele care se aştern
Cu aer solemn
Peste un semn
Pe care îl purtăm amândoi
În acelaşi fel (şi ne făcuserăm noi
Din doi).
Masca mea, adevărată sau nu,
Poate ţi se potriveşte. Tu
Hotărăşti
Pe cine priveşti
În oglinda cea mată
De cuvânt binecuvântată.
Masca mea e astăzi floare,
Mâine doare,
Strânge în chingi…
Să nu le-atingi!
Ieri mi-a fost lumină
Senină.
Va fi şi noapte,
Noapte cu şoapte
Sau cu tăceri
Adieri.
În fiecare mască e un dar,
(Poate puţin har,
Fiecare mască e vie),
Dar pentru cine ştie
Să culeagă,
Să aleagă
Şi nu-i nici una
Egală cu minciuna.
(2012)

Încă o mască, pentru Blog Power cu tema propusă de Surâsdeamăgire:
"Iluzii/măşti: - adesea oamenii aleg să îşi ascundă sentimentele. Mulţi vor să pară altcineva şi mulţi oamenii îşi poartă propria mască.
Care sunt motivele pentru care cineva ar alege să-şi poarte propria mască?
De ce ar avea nevoie cineva să se elibereze de propria mască?
Ce s-ar întâmpla dacă oamenii care poartă o mască ar renunţa la ea şi ar alege să nu se mai prefacă?"
Mult succes şi celolalţi participanţi: Masca, Bal mascat, Eu sunt carnavalul!, Omul cu o mie de feţe, Despre falsitate şi oameni falşi. Apel la sinceritate, Despre măşti, Sclav al măştii, Fără măşti, Diferit!, Lumea este un bal mascat, Eu am să fiu ceea ce simt

Artă şi vanitate

Împodobit cu aripi de fluture te găseai,
Culori pe aripi scurse prin crăpături de sus din rai
Ţi se prinseseră astăzi pe zbor, mâine pe gând...
Înalt ţi-a fost zborul, iar gândul de toate flămând.

Cu aripi căzute din cer şi prinse de umeri
Învălui, cuprinzi, dărui şi-alinţi fără să numeri.
Pe unde atingi rămâne culoare scursă din rai,
Pe cine atingi înfloreşti înăuntru ca-n luna lui mai.

Împodobit cu aripi de fluture îţi era uneori
Oglinda prea blândă şi-ascundea nişte nori
Sub culorile vii, orbită şi ea de lumină...
Încântat ţi-admirai frumuseţea aproape deplină.

Dar, la fel ca-n oglindă, şi în alte priviri
Culori de pe aripi nu păreau năluciri...
Vanitatea-ţi fusese iertată fiindcă deplină
Îţi era dăruirea de aripi, de zbor, de lumină.
(2012)

Oamenii care râd

Oamenii care râd trăiesc viaţa cu poftă,
O gustă din plin, o înşiră pe boltă
De gânduri senine şi de bucurii.
Oamenii care râd sunt în suflet copii.

Oamenii care râd nu se tem de apus,
Oamenii care râd au un soare în plus.
Viaţa e-un hohot de râs, e victoria plină
Împotriva a tot ce-i lipsit de lumină.

Fiecare surâs din inimi pe gură
Aşază bunătate întinsă peste ură.
Orice hohot de râs înseamnă mai puţin
C-o lacrimă prelinsă cu gustul de pelin.

Oamenii care râd sunt bolnavi de iubire.
Încrâncenaţii şi triştii, înghiţiţi de-amorţire,
În pericol teribil se află. Păzească-i
Încruntarea şi norul să nu-i molipsească

Optimismul şi râsul pe cei serioşi!
Oamenii care râd sunt contagioşi.
Oamenii care râd au mai multă putere
Şi-o împart generoşi. Au puterea să spere.

Oamenii care râd nu păstreză ascuns
C-au aflat un mister, altora nepătruns:
Orice hohot de râs e muzică de zei...
În râs stă veşnicia şi scutură scântei.
(2012)

Devenire

Fostă pădure
Întinsă între păduri -
Punte peste râu.
(2012)


Pentru Ora MWB.