luni, 14 septembrie 2020

Cei care văd


E minunat să dărui bucurie, 
și de-i primită cu brațe larg deschise, 
tot bucurie se întoarce, vie, 
topindu-se în gânduri și în vise. 

Dar, uite, strig pe-aici ce doare și ce arde, 
ca mine strigă și alți visători, 
dar strigătul cel mai adesea cade 
pe surzi, netoți ori pe nepăsători. 

Au fost întotdeauna cei care văd cărarea
până departe-n zarea cea albastră 
și-n urma lor a fost întotdeauna marea 
de orbi cu orizontul la fereastră. 

Cei care văd trag după ei un lanț 
de orbi care se țin de mână. 
Unii răstoarnă munți pentru un sfanț, 
alții dau zării aripi să rămână. 

Orbul alege lanțul care-l trage, 
dar care-i strălucirea ce-l orbește? 
Mă tem că sfanțul zarea prea o sparge 
și aripa nu se desăvârșește. 

Mă tem că prea puțini din cei ce văd 
mai au puterea să deschidă drum 
și mi se pare că ne paște un prăpăd 
care începe-n fiecare-aici și-acum. 

De-aceea cred că dacă ne e bine 
în cercul nostru cu senin și zbor, 
ar trebui să îl lărgim cu aripi pline 
de gând și faptă pentru viitor.
(2020)

6 comentarii :

  1. Iti scriu aici doar ca imi place foarte mult poezia. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase si adanci metaforele tale, draga Carmen!
    'Prapadul' deja se deruleaza, insa se vede din ce in ce mai clar ca el a inceput cu multi ani in urma, dar intr-o maniera atat de blurata, ca aproape inceputul a fost insesizabil.

    Imi pare bine ca te reaud, draga Carmen! Numai bine sa fie la voi! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu m-ai inspirat. E un răspuns la un comentariu de-al tău la o poezie scrisă pe la începutul anului.
      Mulțumesc și numai bine și ție!

      Ștergere
  3. Mă bucur că eşti din nou aici.
    Iar versurile tale sunt, ca de obicei, o lectură foarte plăcută.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când a ajuns pandemia și pe plaiurile noastre mioritice am căpătat brusc o dispoziție identică plaiurilor. Am incercat să scriu despre o primăvară superbă pe care o ratam, despre petece de cer cât fereastra, etc... Și n-am văzut luminița de la capătul tunelului, s-o pun în ultimul vers ca să ne ridice moralul. Așa că am luat pauză. Pe urmă am făcut haz de necaz, spunând că pe timp de pandemie inspirația e periculoasă.
      Acum m-am obișnuit cu pericolul și îmi fac încălzirea cu ce-am lăsat neterminat în primăvară.
      Mulțumesc mult și numai bine, Vero!

      Ștergere